vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocaleNationaleVremea schimbătoare a facut pagube în luna iunie

Vremea schimbătoare a facut pagube în luna iunie

Schimbările climatice provocate de om ar fi stat la originea valului de căldură extremă de luna trecută în Europa când în sudul Franţei a fost înregistrat un record naţional, 45,9 grade Celsius, cu 4 grade Celsius peste temperaturile maxime obişnuite în acea perioadă a anului.

„Schimbările climatice nu mai reprezintă doar o creştere abstractă a temperaturii medii la nivel mondial, ci o diferenţă ce poate fi simţită la ieşirea afară pe timp de caniculă”, a declarat Geert Jan van Oldenborgh, cercetător-şef în cadrul Institutului Regal de Meteorologie din Olanda și unul dintre autorii studiului.

„Observaţiile au arătat că temperaturile în timpul valurilor de caniculă cu frecvenţă similară înregistrate în urmă cu un secol ar fi fost cu circa 4 grade Celsius mai scăzute”, se arată într-un raport publicat de grupul de oameni de ştiinţă World Weather Attribution (WWA). De asemenea, schimbările climatice au crescut de cel puţin cinci ori riscul producerii unor valurile de caniculă. „Am experimentat un val de caniculă a cărui intensitate ar putea deveni o normalitate la mijlocul secolului”, a declarat Robert Vautard, cercetător-şef în cadrul Centrul Naţional Francez de Cercetări Ştiinţifice (CNRS).

Specialiştii în climatologie susţin de multă vreme că o încălzire a suprafeţei terestre cauzată în special de emisiile de dioxid de carbon rezultate în urma arderii combustibililor fosili în era industrială va conduce la apariţia şi intensificarea evenimentelor climatice extreme – furtuni, secete şi inundaţii.

Grupul World Weather Attribution (WWA) a utilizat modele computerizate timp de trei zile, între 26 şi 28 iunie, pentru a calcula temperaturile care ar fi fost de aşteptat în perioada respectivă. Noul record de temperatură stabilit în Franţa, înregistrat în Gallargues-le-Montueux din Provenţa, în sudul ţării, este cu aproape două grade mai mare decât cea mai ridicată valoare înregistrată în august 2003.

Meteorologii, citați de Euronews, spun că o slăbire a circulaţiei curenţilor de aer de la altitudini ridicate prezenţi deasupra Europei conduce la creşterea temperaturilor în timpul verii. Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) a anunţat vineri că 2019 este pe cale să devină unul dintre cei mai fierbinţi ani, perioada 2015-2019 devenind astfel cel mai fierbinte interval de cinci ani din istoria înregistrărilor meteorologice.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente