vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocaleStiri Satu Mare„Ziua Eroilor Neamului” marcată și la Satu Mare

„Ziua Eroilor Neamului” marcată și la Satu Mare

ziua-eroilor (8)

Joi, 9 iunie ca în fiecare an, cu ocazia sărbătorii Înălțării Domnului, este marcată și „Ziua Eroilor Neamului” prin manifestări dedicate celor care s-au jertfit pentru țară.

Cu acest prilej, oficialitățile locale și județene, reprezentanții instituțiilor deconcentrate, partidele politice și veteranii de război au depus coroane în amintirea celor căzuți pe câmpurile de bătălie.

Reprezentanții statului, ai partidelor politice, dar și ai asociațiilor și elevii unor școli  au depus coroane de flori.

“Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor reprezintă pentru România, pentru români, o zi națională deosebit de importantă. Astăzi avem ocazia să-i onorăm, să-i comemorăm, să-i omagiem pe toți cei care s-au jertfit ca să avem România pe care o avem, respectiv o Românie modernă și o Românie europeană”, a spus prefectul Radu Bud.

Manifestările s-au încheiat cu defilarea gărzii de onoare, în aplauzele participanților.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente