sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocaleStiri Satu Mare10 câini de vânătoare confiscați de Polițiști

10 câini de vânătoare confiscați de Polițiști

braconaj

Polițiștii structurilor de arme, explozivi și substanțe periculoase din 8 județe au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor care aduc atingere fondului cinegetic național. 20 de persoane sunt cercetate pentru infracțiuni privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic, informează un comunicat publicat astăzi de Poliția Română.

În perioada 9 mai – 1 iunie 2016, peste 100 de polițiști de la structurile de arme, explozivi și substanțe periculoase și ordine publică, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au desfășurat 29 de acțiuni în județele Argeș, Bihor, Dolj, Giurgiu, Mehedinți, Olt, Teleorman și Satu Mare, pentru prevenirea și combaterea faptelor care aduc atingere fondului cinegetic național.

De asemenea, activitățile desfășurate au vizat descoperirea faptelelor de braconaj comise prin folosirea câinilor ogari și metiși ai acestora, legalitatea desfășurării activității de vânătoare individuală, la specia căprior, a corectitudinii completării autorizației de vânătoare, precum și verificarea caracteristicilor armelor folosite la vânătoare sau identificate asupra persoanelor controlate.

Pe timpul desfășurării activităților au fost constatate 24 de infracțiuni la Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic, o infracțiune la regimul armelor și munițiilor și o infracțiune de fals intelectual.

Ca măsuri complementare, au fost confiscați 10 câini (6 din rasa ogar, 3 metiși și unul de altă rasă), un autovehicul, o carabină, 36 de lațuri și peste 100 de kg. de vânat.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente