joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocaleInternationaleTimbru de Mediu a fost declarat ilegal de către Curtea Europeană de...

Timbru de Mediu a fost declarat ilegal de către Curtea Europeană de Justiție

taxa-auto

Printr-o hotărâre definitivă pronunțată joi, 9 iunie, Curtea Europeană de Justiție a declarat Timbrul de mediu ca fiind ilegal. Este pentru a patra oară când Curtea elimină o taxă auto impusă de statul român.

În urma deciziei de joi, proprietarii români de mașini care au plătit această taxă, începând cu 2013, pot să își ceară banii înapoi.

Hotărârea pronunțată de Curtea Europeană de Justiție este în cauza C-586/14 Budișan, care se referea la un caz din Cluj. Proprietarul unei mașini și-a cerut banii înapoi de la Administrația Finanțelor Publice Cluj, iar joi instanța i-a dat dreptate șoferului.

„În esență, Curtea a reținut, ca efect al reglementării timbrului de mediu, orientarea cumpărătorilor din punct de vedere fiscal/economic spre autoturismele aflate pe piața națională, cu fostele taxe auto achitate și nerecuperate, în timp ce achiziția autovehiculelor înmatriculate în alte state membre cu aceiași vechime și uzură este descurajată prin aplicarea timbrului pentru mediu. Soluția pronunțată era previzibilă”, spune avocatul sibian Dragoș Târșia.

Avocatul spune că efectul direct al hotărârii este obligația statului român de a restitui și timbrul de mediu colectat nelegal cu începere de la data de 15 martie 2013.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente