vineri, aprilie 26, 2024
Acasăsus1200 de elevi informați de polițiști în cadrul programului educațional Loga Dance...

1200 de elevi informați de polițiști în cadrul programului educațional Loga Dance School

În week-end a avut loc ultima întâlnire din acest sezon dintre elevi de gimnaziu și  specialiști în prevenire din cadrul Poliției și  CPECA, în cadrul Programului Educațional Loga Dance School. Programul Educațional reprezintă o discotecă controlată adresată unui număr de 300 de elevi de gimnaziu și se desfășoară o dată pe lună la sediul școlii de dans. Distracția copiilor este completată de activități educativ-preventive la care prezența doamnei inspector Beatrix Pușa Câmpan din cadrul Centrului de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog și a reprezentantei Poliției, inspector Felicia Hrihorișan, din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, a devenit o constantă.

De la începutul acestui an, 1200 de elevi au participat la acest gen de întâlniri non-formale  cu polițiști și specialiști în prevenirea consumului de droguri, temele abordate fiind de interes pentru această categorie de vârstă. Prezentările susținute de polițiști în fiecare lună din acest an au avut ca subiecte:

Siguranța copiilor pe internet și prevenirea pornografiei infantile.

—Stop Pedofiliei și Abuzurilor sexuale asupra minorilor!

—Hărțuire, amenințare, șantaj-modalități de identificare și prevenire a acestor infracțiuni.

—Alcoolul și consecințele sale juridice. Abuzuri și accidente rutiere pe fondul consumului de alcool.

Temele abordate până acum au stârnit interesul celor peste 1200 de participanți, prin maniera de abordare atractivă, prin interctivitate, cât și prin proiectarea de materiale video elocvente.

Alături de polițiști s-au aflat la unele întâlniri și specialiști din cadrul CPECA Satu Mare, precum și parteneri din cadrul proiectului STOP PEDOFILIEI IN SATU MARE!, fiind promovată într-una dintre ediții și această campanie.

Ediția cu numărul 26 a Programului Educațional, la sfârșitul săptămâni trecute , a fost dedicată elevilor din clasele a 8-a, întrucât aceștia se aflau la ultima întâlnire de acest gen, din toamnă devenind elevi de liceu. Cei 300 de elevi au aflat despre riscurile consumului de alcool, cel mai uzual și mai accesibil drog de pe piață, sub influența căruia adolescenții pot deveni mai agresivi, mai predispuși la acte de bravură, dar și mai susceptibili de a fi abuzați. Totodată, participanții au fost îndemnați de specialiști să nu urce niciodată într-o mașină condusă de o persoană care a consumat alcool, pentru a nu se expune riscului de a fi victime ale accidentelor rutiere. Materialele video prezentate, au întărit cele afirmate de reprezentantele Poliției și a CPECA.

Programul Educațional, ce intră în vacanță până în luna septembrie, a permis prin întâlnirile desfășurate într-un mediu și într-o manieră non-formală, o apropiere a polițiștilor de elevi, o mai bună cunoaștere a acestora, a preocupărilor pe care le au și a modului în care pot fi abordați și în viitor, pentru a le fi transmise mesaje preventive pertinente, adecvate vârstei lor.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente