marți, noiembrie 5, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MarePoliția ne informează !

Poliția ne informează !

Ieri în apropierea localității Blaja au fost găsite 2 proiectile.

Un localnic din Valea Morii a sesizat marți , în jurul orei 14,00 polițiștilor faptul că în timp ce se afla în pădurea din afara localității Blaja a găsit 2 obiecte ce păreau a fi proiectile. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu specialiști din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” Satu Mare, care au constatat că cele 2 obiecte erau proiectile explozive calibru 75 mm, în stare avansată de coroziune și care provin din cel de-al II-lea Război Mondial.

Cele 2 proiectile au fost ridicate de către specialiști în vederea distrugerii.

Furt și lovire la Căuaș

La data de 19.08.2014 , ora 12,30, polițiștii Secției Carei au fost sesizați prin apelul de urgență 112 de către un bărbat în vârstă de 31 de ani din comuna Terebești , despre faptul că ar fi fost agresat pe raza localității Căuaș. În urma cercetărilor efectuate oamenii legii au stabilit că în timp ce reclamantul se afla cu o căruță pe o stradă de pe raza localității Căuaș , unde intenționa să comercializeze 2 animale de curte , pe fondul unor datorii mai vechi , a fost lovit cu o țeavă metalică la nivelul brațului stâng și al  spatelui  de către Gyula B., de 19 ani, , iar după ce reclamantul a abandonat căruța , agresorul împreună cu Magdalena B., au sustras animalele din căruță și le-au dus la domiciliul lor, cauzând un prejudiciu de 250 lei, prejudiciu care a fost recuperat.

În cauză se efectueză cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt și lovire sau alte violențe.

A furat dar a fost prinsă

Polițiștii de investigații criminale în urma cercetărilor effectuate au identificat ieri o femeie , în vârstă de 60 de ani, care  în urmă cu 2 săptămâni, în timp ce se afla în incinta unui supermarket situat pe strada Careiului din municipiu ar fi sustras un portmoneu lăsat nesupravegheat pe un stand ornamental de către o altă doamnă.

Prejudiciul cauzat a fost de 550 lei, acesta fiind recuperat.

In acest caz se efectuează ceretări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt .

În cadrul acțiunilor desfășurate  marți   pe raza municipiului și a  județului Satu Mare  pentru reducerea riscului rutier  și pentru prevenirea evenimentelor rutiere au fost aplicate  208  contravenții  în valoare de  peste 1900  lei și au fost reținute 8 permise de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză și pentru efectuarea unor manevre neregulamentare de depășire.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare