Perechea română Eduard Ionescu / Bernadette Szocs a cucerit medalia de bronz în proba de dublu mixt la Campionatele Europene individuale de tenis de masă de la Ljubljana, după ce a fost învinsă în semifinale de cuplul german Benedikt Duda / Nina Mittelham cu 3-0 (11-8, 11-4, 14-12).
În competiția feminină de simplu, România are trei jucătoare calificate în optimile de finală:
- Bernadette Szocs, care a trecut de franțuzoaica Alexia Nodin (4-0) și va întâlni poloneza Natalia Bajor;
- Andreea Dragoman, victorioasă în fața slovenei Sara Tokic (4-2), urmând să joace cu Nina Mittelham;
- Elena Zaharia, calificată după succesul cu olandeza Shuohan Men (4-2), va înfrunta italianca Gaia Monfardini.
Adina Diaconu a fost eliminată în șaisprezecimi de franțuzoaica Prithika Pavade (2-4).
La simplu masculin, Eduard Ionescu și Iulian Chiriță au părăsit competiția în șaisprezecimi, fiind învinși de finlandezul Benedek Olah (3-4) și suedezul Anton Kallberg (2-4).
La ediția precedentă, Bernadette Szocs a obținut argintul la simplu și la dublu feminin, confirmând statutul său de lider al tenisului de masă românesc.


