luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocaleNationale24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, declarată zi liberă nelucrătoare

24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, declarată zi liberă nelucrătoare

zile-libere

Camera Deputaților a adoptat, marți, legea privind declararea zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române ca zi liberă nelucrătoare, cu 209 voturi ”pentru”, 4 ”împotriva” și 2 abțineri.

Proiectul de lege depus de mai mulți parlamentari PSD modifică alineatul 1 al articolului 139 din Legea nr.53/2003 privind Codul Muncii.

Astfel, data de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române este declarată zi nelucrătoare adăugându-se celorlalte sărbători legale – 1 și 2 ianuarie; prima și a doua zi de Paști; 1 mai; prima și a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; 1 decembrie; prima și a doua zi de Crăciun.

Codul Muncii mai prevede și două zile libere pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.

Inițiativa legislativă a fost respinsă de Senat și nu a fost sprijinită de Guvern în plenul Camerei Deputaților.

Legea merge la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente