AcasăReligieÎncepe Postul Crăciunului 2026. Credincioșii vor avea 14 zile cu dezlegare la...

Începe Postul Crăciunului 2026. Credincioșii vor avea 14 zile cu dezlegare la pește

Postul Nașterii Domnului, cunoscut și ca Postul Crăciunului, începe duminică, 15 noiembrie, și se încheie în 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați la rugăciune, pocăință, milostenie și pregătire sufletească pentru sărbătoarea Nașterii Domnului.
Considerat unul dintre cele patru mari posturi de peste an, Postul Crăciunului este mai puțin aspru decât Postul Paștelui, iar calendarul bisericesc din acest an prevede 14 zile cu dezlegare la pește.

Printre cele mai importante zile cu dezlegare se numără 21 noiembrie, când este sărbătorită Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, 30 noiembrie, de Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, și 6 decembrie, de Sfântul Ierarh Nicolae.
Pe durata postului, credincioșii renunță la carne, lapte, ouă și alte produse de origine animală, însă Biserica subliniază că adevărata semnificație a postului nu se rezumă la restricțiile alimentare, ci presupune apropierea de Dumnezeu, iertarea aproapelui și săvârșirea faptelor bune.
Postul Nașterii Domnului se încheie pe 24 decembrie, iar pe 25 decembrie creștinii ortodocși sărbătoresc Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare