Pe 26 septembrie, Biserica Ortodoxă Română îl cinstește pe Sfântul Neagoe Basarab, domnitor al Țării Românești între anii 1512 și 1521, un exemplu remarcabil de conducător creștin. Într-o perioadă marcată de provocări politice și militare, Neagoe Basarab a reușit să păstreze pacea și stabilitatea în țară, dar și să susțină credința creștină, fiind un mare apărător al Ortodoxiei.
Fericitul Voievod Neagoe Basarab a fost vlăstar domnesc, născut într-o familie evlavioasă de prinţi creştini. Tatăl său era din neamul Basarabilor, iar mama sa, temătoare de Dumnezeu, făcea parte din familia boierilor Craioveşti. Neagoe, darul lui Dumnezeu, a devenit, prin adopţie, unul dintre cei patru copii ai familiei dreptmăritoare creştine, înrâurit de credinţa părinţilor săi, acest minunat copil a deprins din fragedă vârstă învăţăturile mântuitoare şi virtuţile credinţei ortodoxe.
Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, iubitorul de Hristos, Neagoe, în anul 1512, a fost chemat la demnitatea de Voievod al Ţării Româneşti, deşi el a refuzat această cinste cu smerite cuvinte: „Puneţi altul pe carele veţi vrea dimpreună şi cu sfatul nostru, iar pe mine mă iertaţi, că nu voi fi”. Poporul însă, cunoscând vrednicia lui, l-a rugat să accepte înalta dregătorie în stat şi numai după multe stăruinţe fericitul „Neagoe se plecă glasului năroadelor şi luă coroana şi schiptrul a toată Ţara Românească.
Şi îndată făcu judecată şi dreptate între oameni”. Sfântul Voievod s-a arătat chibzuit şi bun organizator al ţării, drept aceea toţi mulţumeau lui Dumnezeu pentru domnia lui, căci s-au învrednicit a vedea şi a avea domn ca acesta.
Astfel, domnia Sfântului a fost un răstimp de linişte şi prosperitate, într-o vreme când greutăţile apăsau asupra ţării, ca şi asupra Bisericii Ortodoxe din Balcani. Pentru ca toate să fie lucrate după voia Domnului, Sfântul Neagoe a iubit pacea, cum spuneau cei din timpul său, „cu toţi vecinii a fost împăcat”.
Cea mai de seamă moștenire lăsată de Sfântul Neagoe Basarab este Catedrala de la Curtea de Argeș, un monument de o frumusețe arhitecturală deosebită, construit în stil bizantin.
Sfințenia sa este recunoscută nu doar pentru realizările politice și culturale, ci mai ales pentru profundul său devotament față de Biserică și față de Dumnezeu.
Ziua Sfântului Neagoe Basarab ne amintește de importanța credinței, a înțelepciunii și a dăruirii pentru binele comun, virtuti care au caracterizat întreaga sa viață. El rămâne un model de urmat pentru creștinii de astăzi, într-o lume care are mare nevoie de lideri cu o moralitate solidă și o viziune ancorată în valorile creștine.