Monumentul Rezistenței Anticomuniste a fost dezvelit, duminica, 22 decembrie, în municipiul Satu Mare, la împlinirea a 30 de ani de la Revoluţia din 1989. Lângă monument, pe un ecran uriaș au rulat imagini din municipiul Satu Mare, din timpul Revoluției. Monumentului Rezistenței Anticomuniste este amplasat în Piața 25 Octombrie.
„În această piață există un ansamblu architectural care stă martor ,epocii comuniste”, piața fiind special aleasă pentru amplasarea acestui monument. Monumentul este dedicat tuturor acelor care au suferit și în special au luptat și promovat această idee anticomunistă fără de care nu era posibilă eliberarea din epoca de represiune, care a fost Comunismul”, transmit organizatorii.
În urmă cu 30 de ani, în noaptea de 18 spre 19 decembrie 1989, s-a pus în aplicare Operaţiunea Trandafirul, prin care victimele represiunii armatei din 17 decembrie să fie furate din morga Spitalului Judeţean. Regimul comunist aducea la București cadavrele a 43 de revoluționari din Timișoara, care o zi mai târziu erau incinerate la crematoriul Cenușa.
În Satu Mare lumea s-a strâns în Piaţa 25 Octombrie în data de 21 Decembrie. Nu s-au tras focuri de armă şi nimeni nu a fost rănit, revoluţionarii fiind păziţi în Palatul Administrativ de către soldaţi.
Revoluţia care a schimbat cursul istorie din România, din decembrie 1989, a fost resimţită şi la Satu Mare. Nu la aceeaşi intensitate, nu cu acelaşi aplomb, fără victime şi fără focuri de armă, dar şi sătmărenii au fost parte a Revoluţiei care a schimbat ţara şi continentul. Revoluţia din Decembrie 89 din Satu Mare a fost una mai paşnică şi restrânsă. Personalităţi precum actorul Vasile Blaga, Vasile Savinescu, Ion Bledea, Gheorghe Bilanici sau Corneliu Jipa, dar şi alţii, au fost cei care au vorbit mulţimii şi i-au îndemnat să creadă într-o Românie liberă.
„A început să vină lumea, de peste pod, s-au strâns din toate direcţiile, de la toate întreprinderile au început să vină. S-au pus drapelele pe biserici, a început lumea să strige Trăiască România Liberă. S-a cântat, s-a jucat Hora Unirii şi nu în ultimul rând s-au spus şi rugăciuni. Binenţeles s-a şi colindat, româneşte, ungureşte, nu s-a ţinut cont de naţie“, a afirmat într-un interviu fotograful de la acea vreme, Gheorghe Iancu.
„ Ţin minte ce euforie era. Cu o noapte înainte să vorbesc la balcon mi-am petrecut toată noaptea la UNIO, înainte de a zbura ceauşescu de la balcon cu o noapte, deja erau mişcări la UNIO. Acolo aveam vreo 300 de oameni la care le vorbeam, aveam staţie şi microfon, şi am ţinut toţi oamenii acolo şi dimineaţă am venit la miting. Eu am venit cu 2-3 mii de oameni de acolo. Apoi am stat 3-4 zile în Palatul Administrativ. Nici acasă nu am fost. Faţă de ceilalţi, nu mi-am cerut certificat de revoluţionar. Am primit o diplomă 20 de ani mai târziu. Le-am vorbit de libertate oamenilor, că vom putea merge oriunde liber, că în sfârşit am scăpat de dictator. A fost cu urale, cu nebunii. Eu am ajuns mai repede în palat decât toţi cei care-s revoluţionari cu certificate. A vorbit Baias, Gh. Bilanici, Jipa Corneliu, Horia Ungur, Savinescu. ” declara la acea data regretatul actor Vasile Blaga.
Cu toate că la Satu Mare nu s-au tras focuri de armă, judeţul are eroii lui, tineri, soldaţi în termen, care au murit împuşcaţi din diferite centre ale revoluţiei. În număr de şapte, aceştia sunt: Ioan Marinel Ciul (locotenent post mortem), Grigore Zimbru (sublocotenent post mortem), Raluca Sălăjan (elevă), Szabo Antal (soldat), Sofalvi Gyorgy (soldat), Kiraly Mihaly (soldat) şi Csaba Gergely (soldat). Şi dacă aici nu a fost nimeni împuşcat sau rănit,riscuri au existat, motiv pentru care revoluţionarii sătmăreni se consideră îndreptăţiţi să fie trecuţi în categoria celor cu merite deosebite la revoluţie, deşi riscurile au fost mai mici decât la Bucureşti sau Timişoara.
Sfârșitul regimului Ceaușescu a dus la schimbări în structurile statului, iar după ’89 au apărut instituții și agenții noi. Nouă Constituție, din 1991, trasa noul parcurs democratic al țării. Problema e că perioada aceasta de tranziție pare că nu se mai termină.
Campania „După 30 de ani” continuă astăzi cu o analiză a direcțiilor europene ale României. Ultimii 30 de ani au reprezentat pentru România o tranziție continuă de la regimul comunist, dictatorial, cu accente naționaliste, la un sistem politic pluralist, cu instituții democratice, care încă își caută locul și menirea în societate.
Execuția cuplului Ceaușescu în 25 decembrie 1989 a însemnat încheierea unei epoci care a marcat țara într-un mod profund. A însemnat, totodată, o apropiere de valorile euro-atlantice.
După abdicarea forțată a regelui Mihai, în 30 decembrie 1947, s-a instaurat Republica Populară România, după model sovietic, până în 1965, când titulatura țării a fost schimbată în Republica Socialistă România, unde forța conducătoare a întregii societăți a fost Partidul Comunist Român.
Deși PCR a dispărut, ca nume, în 1989, noua conducere a României a fost asigurată în principal din foste cadre superioare de partid, regrupate în Frontul Salvării Naționale. FSN.
Deși trebuia să fie doar o organizație provizorie care să administreze țara până la primele alegeri libere din mai 1990, FSN s-a înregistrat ca partid și, deși a fost în pertmanență negat, a fost văzut drept successor al PCR, fiind dominat de persoane din eșalonul secund al PCR. Timp de ani de zile a trebuit să se contureze o nouă arhitectură instituțională, după model occidental, însă și astăzi există instituții tributare modului în care s-a făcut politică imediat după 1990.
Actuala Constituție a intrat în vigoare în 1991
Actuala Constituție a României a intrat în vigoare în 1991, a fost revizuită în 2003 și a stabilit limitele de funcționare are ale statului român contemporan.
România este definite astăzi că o republica semiprezidențială, unde Parlamentul bicameral a devenit principala forță legislativă care adoptă legi, moțiuni, înființează instituții, numește sau revocă înalți demnitari – șefii serviciilor secrete, Avocatul Poporului, președintele Curții de Conturi sau membri ai Consiliului Național al Audiovizualului.
Atribuțiile Parlamentului
Teoretic, controlul exercitat de Parlament este general și deplin, dar, de fapt, controlul Parlamentului asupra guvernului este formal – prin dezbateri, solicitarea de informații, comisii de control.
În 1991, prin Constituția redactată de o comisie condusă de Antonie Iorgovan, parlamentarilor li se conferea imunitate deplină, dar după 2003 aceștia pot răspunde în fața legii și să fie urmăriți și trimiși în judecată pentru fapte penale, dar doar cu acceptul Camerei din care fac parte, care poate stabili dacă aceștia pot fi perchiziționati sau arestați preventiv.
A. B.
