vineri, mai 3, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MarePoliția ne informează !

Poliția ne informează !

politia satu mare

În data de 15.07.2015, în jurul orelor 13.30, polițiștii tășnădeni au fost sesizați de B. Ildiko de 64 ani, din Santău, despre faptul că în timp ce se afla într-un magazin din Tășnad, autori necunoscuți i-au sustras din coșul de cumpărături portmoneul conținând bani și acte. În urma investigațiilor efectuate la fața locului, polițiștii i-au identificat pe autorii furtului, respectiv pe V.Karoly de 48 ani și V.Livia de 38 ani, ambii din Săcășeni, stabilindu-se faptul că numitul V. Karoly profitând de faptul că partea vătămată își așeza bunurile cumpărate în sacoșe, i-a sustras portmoneul din coș și l-a pus în geanta numitei V.Livia. Ulterior furtului, cei doi autori au împărțit suma de 160 lei aflată în portmoneu, iar portmoneul și actele le-au aruncat. În cauză s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, respectiv infracțiunii de tăinuire.

De asemenea în data de 15.07.2015, în jurul orelor 20:41, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare, au fost solicitați să intervină la un eveniment rutier, la intersecția străzii Balta Blondă cu strada Castanilor, din Satu Mare. În urma cercetărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că S.Janos de 43 ani din Satu Mare, care conducea autoturismul marca Dacia Logan, l-a accidentat grav pe S.Vasile de 44 ani, din Balta Blondă, care circula cu bicicletă și nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stânga. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ; totodată ambilor participanți la trafic le-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii eventualei alcoolemii. În cauză s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Tot în data de 15.07.2015, polițiștii Serviciului Rutier, au identificat-o în trafic, pe DN 1C, în localitatea Iojib, pe D.Roxana de 28 ani, din Iojib, care conducea autoturismul marca BMW, fără a poseda permis e conducere de nicio categorie. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drum public a unui vehicul fără permis de conducere.

În data 15.07.2015, polițiștii rutieri sătmăreni , l-au identificat în trafic pe DN 1C, în localitatea Dragușeni, pe M.Sever de 43 ani, din Vișeul de Sus, județul Maramureș, care conducea autoutilitara marca VW Transporter, fără a poseda permis de conducere de nicio categorie, alături de acesta fiind numita M.Ileana de 38 ani, care i-a încredințat spre conducere autovehiculul cunoscând faptul că acesta nu poseda permis de conducere. În cauză s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul savârșirii infracțiunilor de încredințarea unui autovehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

În cadrul acțiunilor desfășurate miercuri, pe raza municipiului și a județului Satu Mare, pentru reducerea riscului rutier și pentru prevenirea evenimentelor rutiere, au fost aplicate 252 contravenții în valoare de 21485 lei și au fost reținute 4 permise de conducere : unul pentru nerespectarea regimului legal de viteză și trei pentru consum de alcool.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente