AcasăEconomico-social71 de fapte ilegale depistate la frontieră în ultimele 24 de ore....

71 de fapte ilegale depistate la frontieră în ultimele 24 de ore. Amenzi de peste 32.000 de lei și bunuri confiscate în valoare de aproape jumătate de milion

Polițiștii de frontieră au identificat, în ultimele 24 de ore, 71 de fapte ilegale în zonele de competență, dintre care 24 au fost încadrate ca infracțiuni, iar 47 ca și contravenții. Pentru neregulile constatate, autoritățile au aplicat amenzi în valoare totală de 32.573 de lei.
Totodată, oamenii legii au confiscat bunuri estimate la aproximativ 432.429 de lei, mărfuri care urmau să fie introduse ilegal în circuitul comercial.
Pe linia controlului trecerii frontierei, 24 de cetățeni străini nu au primit permisiunea de a intra în România, întrucât nu îndeplineau condițiile legale. De asemenea, șase cetățeni români nu au putut părăsi țara din motive prevăzute de legislația în vigoare.

Reprezentanții Poliției de Frontieră Române au transmis că verificările vor continua zilnic, cu scopul de a preveni și sancționa orice abatere de la lege și de a proteja atât cetățenii, cât și consumatorii.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare