Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanță, odată cu debutul celui de-al doilea modul de învățare din anul școlar.
Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, următoarea vacanță va fi cea de iarnă, programată în perioada 23 decembrie – 10 ianuarie.
Până atunci, elevii vor beneficia și de un weekend prelungit la sfârșitul lunii noiembrie. Astfel, între 28 noiembrie și 1 decembrie inclusiv vor avea patru zile libere consecutive, cu ocazia sărbătorii Sfântului Andrei și a Zilei Naționale a României, ambele declarate zile libere legale.


