marți, aprilie 30, 2024
AcasăsusBăsescu salută victoria lui Poroșenco în alegerile din Ucraina

Băsescu salută victoria lui Poroșenco în alegerile din Ucraina

Președintele Traian Băsescu a transmis, duminică, un mesaj în care salută victoria în alegerile prezidențiale din Ucraina a lui Petro Poroșenco, șeful statului arătând că România va recunoaște rezultatele oficiale, imediat după finalizarea numărării voturilor.

Președintele României, Traian Băsescu, salută victoria în alegerile prezidențiale din Ucraina de duminică, 25 mai a lui Petro Poroșenco. Alegerile au fost libere și corecte chiar dacă, în unele zone, separatiștii au încercat să zădărnicească prezența la vot”, se arată în mesajul președintelui Traian Băsescu, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Șeful statului felicită autoritățile ucrainene pentru modul în care au reușit să organizeze alegerile, în condițiile date.

„România va recunoaște rezultatele oficiale ale alegerilor prezidențiale imediat după finalizarea numărării voturilor”, se mai arată în mesajul președintelui Traian Băsescu.

Miliardarul Petro Poroșenko se clasează pe primul loc în scrutinul prezidențial din Ucraina, cu 55,9%, conform sondajelor efectuate la ieșirea de la urne.

Potrivit sondajelor de tip exit-poll, fostul premier Iulia Timoșenko a obținut 12,9% din voturi.

Dacă estimările la ieșirea de la urne vor fi confirmate de rezultatele oficiale, Poroșenko va deveni președinte al Ucrainei din primul tur de scrutin.

Peste 36 de milioane de alegători au fost chemați la urne în Ucraina, în cadrul unui scrutin prezidențial anticipat desfășurat pe fondul conflictului separatist din sud-estul țării.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente