marți, aprilie 30, 2024
AcasăsusTăriceanu: Săptămâna asta lansăm Partidul Liberal Reformator, vin peste 20 de parlamentari...

Tăriceanu: Săptămâna asta lansăm Partidul Liberal Reformator, vin peste 20 de parlamentari PNL

Fostul președinte PNL Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, la biroul de la Senat, că săptămâna aceasta va avea loc evenimentul de lansare a Partidului Liberal Reformator, menționând că „probabil” peste 20 de parlamentari PNL se alătură acestei formațiuni.

„În această săptămână vom avea evenimentul de lansare a partidului, este Partidul Liberal Reformator”, a spus Tăriceanu, precizând că lansarea va avea loc joi sau vineri, în funcție de programul de la Senat, în funcție de durata sesiunii extraordinare dedicate ratificării Acordului UE – R. Moldova.

„Dacă dezbaterile vor fi mai lungi, ori îl facem joi după-amiază, spre ora cinci, sau vineri dimineață”, a spus Tăriceanu.

Despre numărul parlamentarilor PNL care i se alătură în acest partid,Tăriceanu a spus: „Sunt colegi care și astăzi m-au sunat să îmi spună că doresc să se alăture și binenețeles că i-am invitat”. El a adăugat: „Probabil că sunt 20, dacă nu chiar peste”.

Întrebat cine i se va mai alătura în acest partid, din parlamentarii care nu și-au anunțat încă demisiile din PNL,Călin Popescu Tăriceanu a confirmat că este vorba despre Mihai Stănișoară, Daniel Barbu și Sorin Ilieșiu. „Îi aștept pe fiecare să facă anunțul”, a spus Tăriceanu.

El a mai menționat că a început discuțiile privind dezvoltarea în teritoriu a formațiunii. Călin Popescu Tăriceanu a mai spus că este „la curent cu aceste decizii pe care le-au luat unii din parlamentarii PNL, și care sunt justificate”,

„Un partid cu pretențiile PNL face un Congres la care, nu numai că se adoptă moțiuni verbale, noțiune pe care nu a mai auzit-o, dar în două zile de congres nu se dezbate nicun fel de proiect politic, care să se adreseze cetățenilor”, a spus Tăriceanu. Potrivit acestuia, „PNL continuă linia lui Crin Antonescu de a nu discuta nimic, decât atacuri la persoană, calificative la adresa unuia sau altuia, și nimic legat de viața socială”, iar acest lucru este „inexplicabil” și contribuie la cota slabă în sondaje a acestui partid dar și la gestul unor parlamentari de a pleca.

Tăriceanu: Începem campania de strângere de semnături pentru prezidențiale după lansarea partidului

Fostul președinte PNL Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, la biroul de la Senat, că strângerea de semnături pentru candidatura sa la Președinție va începe săptămâna aceasta, după lansarea partidului și a precizat că noua formațiune va fi membră ALDE.

Tăriceanu a spus că va începe campania de strângere de semnături săptămâna aceasta, după lansarea Partidului Liberal Reformator. El nu a dorit să comenteze competiția din PNL, legată de candidatul la prezidențiale: „Dacă aș mai fi astăzi membru PNL, chiar m-ar preocupa. Este o problemă care.. Vreau să înțelegeți un lucru, nu vreau să cad în patima în care au căzut unii lideri ai PNL, care au început cu atacuri la persoană (…) Vreau să mă ocup de alte subiecte”, a spus Tăriceanu.

Despre proiectul de guvernare al noului partid, el a spus că joi se vor anunța câteva direcții importante de acțiune politice.

În plus, Tăriceanu a precizat că platforma politică liberală este definitivată de o bună bucată de vreme si va fi pusă în dezbatere publică. Liberalul a precizat că viitoarea formațiune va fi membră în ALDE, în acest sens având discuții cu Guy Verhofstadt, liderul ALDE și cu Graham Watson.

Despre candidatura lui Victor Ponta la prezidențiale, Tăriceanu a spus că „nu e niciun fel de problemă, pentru că în România, încă o bună perioadă vom avea o scenă politică în care vom avea reprezentate mai multe curente politice, partide de la stânga și de la dreapta spectrului politc și nu un sistem bipolar, cum se întâmplă în America, unde există doar două partide”.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente