marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareAcțiuni pe linie silvică

Acțiuni pe linie silvică

În cursul zilei de 19.09.2014 lucrătorii Secției de Poliție 9 Negrești Oaș au organizat o acțiune pe linie silvică, ocazie cu care au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale în valoare de 10.350 lei, din care 9 pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2010 în valoare de 9.000 lei, fiind ridicată cantitatea de 11,5 metri stern matrial lemnos de esență fag în valoare de 1.725 lei  și 8 contravenții aplicate pentru abateri la regimul circulației.

La data de 19.09.2014, în cadrul unei acțiuni a polițiștilor Secției nr. 5 Poliție Rurală Petrești împreună cu reprezentanți din cadrul Asociației Ocolulului Silvic ,,Salcâmul” Ciumești a fost depistat în flagrant  un bărbat de 32 ani care tăia fără drept arbori esență salcâm din zona cunoscută sub numele de „Pădurea Vagot”. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că bihoreanul Alexandru B., de 32  ani , a tăiat fără drept un număr de cinci arbori cu diferite dimensiuni, reprezentând cantitatea de 1,782 m/c. Valoarea prejudiciului creat urmează să fie stabilită de către specialiști ai Ocolului silvic. Bărbatul este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  tăiere fără drept de arbori, faptă prevăzută de Legea 46/2008.

Totodată, în cadrul acțiunii pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale asociate tăierii, transportului și comercializării materialelor lemnoase și combaterii furturilor de material lemnos pe raza de competență polițiștii Secției nr. 5 Poliție Rurală Petrești au constatat și aplicat 15 sancțiuni contravenționale  în valoare de 1550 lei;

Suspecții unui furt de lemne dintr-o stivă aflată la marginea pădurii „Culmea Leleiului” au fost identificați. Ei sunt cercetați în  stare de libertate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.

La data de 18.09.2014 lucrătorii Postului de Poliție comunal Hodod, au fost sesizați de către un pădurar din județul Sălaj despre faptul că în perioada 17.09.2014-18.09.2014  persoane necunoscute  au sustras dintr-o stivă aflată la marginea pădurii „Culmea Leleiului” din localitatea Lelei aproximativ 4 metri cubi de lemn de esență cer și carpen, secționați la metru și în boci.

În urma activităților desfășurate de către polițiști la data de 19.09.2014, principalii suspecti ai furtului au fost identificați, respectiv CSABA K., de 45 de ani și IOSEFINA K., de 38 ani. Totodată  a fost recuperat materialul lemnos sustras și  restituit părții vătămate. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente