FC Olimpia se întoarce acasă fără puncte după ce a fost învinsă la Pitești de CS Mioveni, cu scorul de 1 la 0. Meciul s-a jucat azi, 28 septembrie.Elevii lui Cosmin Bodea s-au retras în apărare, astfel încât poarta lui Anca a fost atacată aproape în continuu fără să se poată consemna adevărate faze de gol din partea celor de la Mioveni.
În minutul 63 al reprizei secunde piteștenii au atacat, însă balonul lovit cu capul de Edi Stoica a fost respins în corner de către Anca. În minutul 80, Olimpia a avut șansa să înscrie. Gavrilescu a centrat din corner, iar Boștină a trimis balonul cu capul spre poarta apărată de Popescu, dar portarul celor de la CS Mioveni a reținut mingea fără probleme.
Apoi, a venit minutul 88 când după un corner al gazdelor, balonul a fost respins până la Vintilă care a șutat de la 20 de metri. Burlacu, aflat pe traiectoria mingii a atins balonul cu mâna. Arbitrul a dictat penalty în favoarea gazdelor, lovitură de pedeapsă transformată fără probleme de Vintilă.
În urma înfrângerii de azi, Olimpia Satu Mare se clasează pe locul IX, cu 3 puncte.
Arbitru: Sergiu Popa (Aiud); Asistenți: Andrei Nicolae Chițoiu și Cristian Gabriel Drăguț (ambii din Timișoara)
►Mioveni:O. Popescu – Calvin, B. Stoica, I. Rada, Ed. Stoica – Răuță (cpt.), Dragalina, Mârzeanu – Mazilu, Nilă, Ayza
Rezerve: Croitoru – A. Popa, Galan, Năstăsie, Șchiopu, Vintilă, Biceanu
Antrenor: Claudiu Niculescu
►Olimpia:Anca-Trip – Burlacu, Fl. Mureșan, Heil, Iuhas (cpt.) – Scvarzkopf – Gavrilescu, Bic (min.85 Rus), Villand, D. Muntean – Bujor (min. 68 Boștină)
Rezerve: Șuta – Micaș, R. Rus, Boștină, Feier, Laso, Bălău
Antrenor: Cosmin Bodea