marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocaleNationaleIohannis, în prima vizită externă, joi, la Bruxelles, unde va discuta cu...

Iohannis, în prima vizită externă, joi, la Bruxelles, unde va discuta cu Junker, Tusk și Stoltenberg

Președintele Klaus Iohannis efectuează, joi și vineri, prima vizită externă din mandat, la Bruxelles, unde se va întâlni cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker și cu cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg.

Șeful statului va susține, joi, înainte de plecarea spre Bruxelles, o declarație de presă pe Aeroportul Henri Coandă.

Președintele Klaus Iohannis va avea prima întâlnire în jurul orei 15.40 (ora României), la sediul Consiliului European , unde va susține convorbiri cu Președintele Consiliului European, Donald Tusk.

La ora 17.05 (ora României), la sediul Comisiei Europene, Klaus Iohannis va avea convorbiri tête-à-tête cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la ora 17.45 (ora României) cei doi urmând a susține o declarație de presă comună.

În cea de-a doua zi a vizitei la Bruxelles, președintele Klaus Iohanis se va întâlni, la ora 10.00 (ora României) cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, urmată, la ora 10.45 (ora României), de o declarație de presă comună a celor doi oficiali.

Mihai Ungureanu, consilierul personal al șefului statului anunța încă de la începutul lunii ianuarie că președintele Klaus Iohannis va avea în primele luni ale anului vizite oficiale la Bruxelles, Chișinău, Berlin și Paris, pregătindu-se ”un profil extern al președintelui”.

Despre vizita la Bruxelles, Ungureanu preciza că are ”o componentă NATO și UE, Consiliul European și Comisia Europeană”.

Mihai Răzvan Ungureanu preciza că în luna februarie în prima parte va fi reuniunea Consiliului European, dar și o serie de vizite bilaterale între care la Berlin și Paris ”la care se lucrează” și a menționat că inclusiv o vizită în Statele Unite ale Americii va veni la ”momentul potrivit”.

”Se pune pe picioare un profil extern al președintelui României în așa fel încât să fie și credibil și bine desenat și recunoscut ca atare. Partenerii săi de discuție în mediul internațional sunt foarte importanți, e de lucru, credeți-mă”, preciza Ungureanu la acel moment.

Președintele Iohannis a avut, săptămâna trecută, o întâlnire cu premierul Victor Ponta, la care au participat și miniștrii Mircea Dușă, darius Vâlcov și Bogdan Teodorovici, pe tema atragerii de fonduri europene și modalitățile de îmbunătățire a absorbției acestor fonduri”.

Iohannis declara în deschiderea întâlnirii cu reprezentanții Executivului, potrivit înregistrării transmise de Administrația Prezidențială, că a dorit să aibă o discuție, pentru pregătirea deplasării pe care urma să o facă la Bruxelles.

El menționa că în cadrul vizitei se va întâlni cu președintele Comisiei Europene, cu președintele Consiliului European și cu Secretarul General NATO, unde va discuta despre probleme ce țin de buget, dar și de absorbția fondurilor europene.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente