Olimpia a disputant sâmbătă o nouă partidă din cadrul Ligii a II-a din play-out, partidă ce conta pentru etapa a 6-a, prima etapa din retur. Olimpia s-a impus cu scorul de 2 la 0. În ultima etapa din tur, sătmărenii au jucat în deplasare la Reșița și s-au întors învingători.
Olimpia a pus stăpânire rapid pe meci, iar în minutul 3 a avut deja prima ocazie, Munteanu a centrat pentru Onicaș, care a reluat pe mijlocul porții, iar portarul a reținut.
Cinci minute mai târziuIanc pătrunde în careu, Makinde îl împinge din spate și se dictează penalty, iar lovitura de la 11 metri este transformată de Mărkuș. Peste numai câteva minute Mărkuș are șansa dublei, după un voleu din centrarea lui Lukacs, însă mingea trece alături. Acelaș Mekinde care a cauzat penalty la Satu Mare, a făcut henț în careu și în meciul tur, iar și atunci acelaș Mărkuș a transformat.e
În minutul 30 Buhăescu șutează, portarul Knezevic căzut, dar Pitulice respinge și scorul rămâne 1-0.
Jamali de la oaspeți are două ocazii de gol, mai întâi în minutul 34, dar Șuta respinge mingea, și în minutul 44, însă din nou Șuta este la post și reține.
Ianc are ultima ocazie din prima repriză, șutează din vole, de la 10 metri de poartă, iar Chira blochează.
În repriză secundă, la aproape 10 minute de la reluarea jocului, Munteanu execută o lovitră liberă de la 25 de metri, Knezevic respinge în corner. Lovitura de colț este executată de Faur, Onicaș i-a trimis lui Buhăescu, care din foarfecă, de la 10 metri, nu-i dă șanse lui Knezevic.
Mărkuș are din nou șansa dublei, dar Knezevic respinge cu piciorul.
În minutul 69 s-a ținut un moment de reculegere în memoria lui Patric Ekeng, dar și în memoria victimelor inundațiilor catastrofale din 14 mari 1970, de la Satu Mare.
Ultima ocazie a meciului i-a aparținut lui Kanalos, acesta face o cursă de 60 metri și finalizează de la 16 metri, dar șutul său trece puțin alături.
►Olimpia: Șuta – Ciul, Tătaru, Onicaș, D. Munteanu (cpt.) – Ianc, R. Rus(min.73 Heil), D. Lukacs, Faur – Buhăescu,(min.85 Bîgiu) Mărkuș
Rezerve: Cherecheș – Heil, Kanaloș, Bura, Bîgiu, Villan, Fl. Mureșan
Antrenor: Mircea Bolba
►Metalul: Knezevic – El Abdouni, Maria, Jamali, I. Vlad, Julei, Chira, Vitorovic (cpt.), Pitulice, Makinde, Kopre
Rezerve: Al. David – Buzdugan, Al. Costea, Kis, Anghel, Naziri, I. Crăciun
Antrenor: Carol Gurgu
Miercuri, 11 mai, Olimpia a jucat în deplasare la Reșiță și s-a impus cu 3 la 0 în ultima etapă din tur
În minutul 54 Mekinde este lovit peste mână în careu cu mingea, iar arbitrul acordă penalty. Mărkuș deschide scorul din lovitura de pedeapsă executată fără emoții pe centrul porții. Zimmermann sărise în dreapta.
În minutul 73 Brata centrează din lovitură liberă, iar Buhăescu, bine poziționat, majorează diferența pe tabela de marcaj cu o lovitură de cap din șase metri și Olimpia își asigură victoria.
Iar în ultimele minute de joc, mai exact în minutul 92 Buhăescu îi pasează decisiv lui Bîgiu, acesta scapă cu portarul Metalului și îl învinge, reușind astfel să ridice scorul la proporții de neprezentare.
►Metalul: Zimmermann – I. Vlad, Naziri, Chira, Makinde – El Abdouni, Julei – Kis, C. Anghel, Jamali – Vitorovic (cpt.)
Rezerve: Al. David – N. Buga, Al. Maria, Buzdugan, Al. Costea, I. Crăciun, Pitulice
Antrenor: Carol Gurgu
►Olimpia: Șuta (cpt.) – Ciul, Tătaru, Onicaș, Brata(min. 88 Mureșan) – D. Muntean, R. Rus, D. Lukacs, Kanalos(min. 58 Ianc) – Buhăescu, Mărkuș (min. 77 Bîgiu)
Rezerve: Cherecheș – Ianc, Faur, Bura, Bîgiu, Heil, Fl. Mureșan
Antrenor: Mircea Bolba