După 1989 şi mai ales odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, studenţii români au avut marea oportunitate de a putea studia şi în străinătate, atât în sistemul liceal cât şi în cel universitar. Diferitele tipuri de burse au făcut accesul acestora mult mai uşor şi asta indiferent de cârcotelile care mai au loc pe această temă.
Sistemul românesc a avut şi are nenumărate tare pe nu a fost în stare să le depăşească până în prezent. Goana după un sistem de învăţământ performant a făcut ca miniştrii învăţământului să fie schimbaţi într-un ritm fantastic pe parcursul anilor. Colac peste pupăză, politicul şi-a impus voinţa în aproape tot ce mişcă în şcoală, începând cu numirile directorilor. Probabil că meteahna aceasta a controlului excesiv în tot ceea ce înseamnă instituţiile statului este o reminescenţă a sistemului trecut, dar iată că după atâţia ani încă ne lovim de aceleaşi lucruri. Că sistemul românesc suferă, este evident şi am mai vorbit despre asta într-un alt articol. Munca profesorilor este îngropată sub un morman de hârtii anihilându-le aproape orice posibilitate de a-şi dedica timpul pregătirii elevilor, relizării unor ore creative şi interesante.
Universităţile româneşti nu cred că s-au schimbat nici ele foarte mult şi poate de aceea o parte din studenţi preferă să se pregătească în străinătate. Cu ceva timp în urmă, un student la o universitate din Anglia îmi povestea cât de uimit a fost după prima întâlnire cu universitatea de acolo. Pentru el faptul că profesorul era la dispoziţia studentului, gata să îl ajute oricând avea nevoie de sfaturi sau îndrumare a fost ceva special. Universităţile din Germania, Austria, Anglia, Franţa se apleacă cu precădere spre descoperirea şi încurajarea tuturor aptitudinilor studentului, îl încurajează să se exprime şi îl pregătesc pentru lume mai ales printr-o educaţie practică. La urma urmei dacă vrei să ai vârfuri atunci trebuie să investeşti în ele.
Să nu uităm că mari oameni de cultură din istoria României au studiat în străinătate de exemplu, Emil Cioran care în 1937, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din București, care i se va prelungi pînă în 1944. Panait Istrati (1884-1935), scriitor român de limbă română şi franceză, Elena Văcărescu (1866-1947), care studiază la Paris, Martha Bibescu (1889 – 1973) , romancieră, poetă, om politic şi memoralistă franceză de origine român care studiază la Londra, compozitorul, dirijorul, violonistul, pianistul şi profesorul George Enescu (1881-1955) care rămâne în istorie drept unul dintre cei mai de seamă oameni de cultură ai secolului XX. Acesta după absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, îşi continuă studiile la Conservatorul din Paris (1895-1899), Eugène Ionesco (1909-1994), scriitor originar din România care studiază la Paris dar şi mulţi alţii.
Talentul, ambiţia şi munca ar trebui încurajate şi de şcoala românească, indiferent de nivel, dar ştim că din nefericire nu este aşa. Muncitorii pleacă… tinerii pleacă, în condiţiile acestea, viitorul nu pare roz.
