Un scrutin considerat un test înaintea alegerilor legislative cruciale prevăzute în decembrie, ameninţat de un puternic absenteism din cauza intensificării epidemiei de Covid-19 .
În total 43.000 de mandate sunt în joc în acest scrutin într-un singur tur, însă Bucureştiul, metropola cu trei milioane de locuitori – unde învingătorul poate anunţa culoarea politică a viitorului Guvern – atrage atenţia în mod special.
La nivel naţional, liberalii premierului Ludovic Orban, care conduce un Guvern minoritar, sunt creditaţi în sondaje cu şase puncte avans faţă de social-democraţii din PSD, îndepărtaţi de la putere printr-o moţiune de cenzură în urmă cu aproape un an.
După ce a dominat scena politică de la căderea comunismului, la sfârşitul lui 1989, cota încrederii în PSD s-a fărâmiţat în urma unei serii de reforme controversate ale justiţiei, pe care le-a lansat în 2017, în pofida avertismentelor Bruxellesului.
Însă PSD dispune în continuare, potrivit observatorilor, de o puternică implantare în mediul rural şi contează pe un electorat disciplinat, aflat adesea la mila ”baronilor locali”, nişte aleşi cvasi-inamovibili de care depinde acordarea ajutoarelor sociale şi atribuirea licitaţiilor publice.
În această perioadă de criză sanitară, mobilizarea este o miză majoră.
În contextul în care până în prezent s-au înregistrat 4.700 de morţi din cauza covid-19 şi 1.400 de cazuri zilnice – de patru ori mai mult decât această ţară cu 19 milioane de locuitori a înregistrat în perioada cea mai intensă a pandemiei – România se află între ţările cele mai afectate în Europa.
În contextul în care alegătorii speriaţi ameninţă să boicoteze urnele, preşedintele Klaus Iohannis, care provine din PNL, a dat asigurări că scrutinul, deja amânat o dată, nu ar prezenta ”aproape niciun risc”.
”A merge la vot nu este mai periculos decât a merge la cumpărături”, a dat asigurări miercuri, într-o conferinţă de presă, şeful statului.
Sa iesim la vot ,asadar!