Să fie oare pentru că fericirea e un concept prea subiectiv, care îți scapă când vrei să-l apuci de-un fir și să-l analizezi cu mintea cercetătorului de științe sociale?
Conform Raportului Mondial al Fericirii, în 2017, România a ajuns pe locul 57 în topul celor mai fericite țări din lume, în urcare cu 14 poziții față de anul precedent. Potrivit criteriilor Gallup, deținem componentele fericirii în procentele din ilustrațiile alăturate. Într-o interpretare simplistă, stăm binișor la capitolul relații sociale, în timp ce la ceilalți patru factori șchiopătăm. Însă clasamentul folosește alte norme ale fericirii decât cele definite de români.
Sondajul IRES comandat de Digi 24 în 2016 ne arată care sunt, de fapt, parametrii pe care noi, românii, îi luăm în considerare atunci când ne autoevaluăm nivelul de fericire: familie 99%, sănătate 99%, casă 92%, religie 88%, loc de muncă 78%. Sondajul mai relevă și motivele de îngrijorare și temeri ale românilor: corupția 90%, starea drumurilor 88%, sistemul sanitar 82%.
Sociologul Bogdan Voicu de la Academia Română, Institutul de cercetare a calității vieții, arată într-un eseu despre fericire că, în ultimii 15 ani, satisfacția și fericirea la români au cunoscut un trend ușor ascendent, deosebit de stabil, cu puține oscilații și că românii se declară mai degrabă fericiți decât nefericiți în proporție de 60 -70%. Deși sunt foarte diferiți în ceea ce privește formarea socio-profesională, nivel de educație, așteptări și experiențe de viață, răspunsurile românilor din diverse părți ale țării confirmă faptul că familia, sănătatea și corupția sunt sursele principale ale fericirii/nefericirii în România.
Pescarul Constantin de 36 de ani dintr-un sat din Delta Dunării face ce-i place cel mai mult în viață: pescuiește, are grijă de vite sau galopează pe calul său nărăvaș. Dar se simte nefericit pentru că familia sa nu îl susține și e singur. Chiar dacă ar avea o familie cum își dorește, tot n-ar putea fi fericit pentru că „nimeni nu poate fi fericit în România pe cinstite; numai cei care fură, păcălesc și mint sunt fericiți. Corupția e prea mare să poți fi fericit”.
Ioana din Țara Oașului are 37 de ani și trăiește în străinătate de vreo 14 ani, dar vine în fiecare an în România „pentru că aici e casa mea, aici sunt rădăcinile, nu poți să trăiești fără ele”; deși părinții ei au măritat-o forțat și soțul ei a bătut-o cu parul în prima zi de căsnicie și apoi de mai multe ori până a divorțat, Ioana simte că doar în satul ei natal, alături de familie, poate să-și găsească fericirea.
Tudor, 37 de ani, din Cluj-Napoca are propriul cabinet de stomatologie, doi copii și o casă în construcție: „Nu mă pot plânge, am o familie frumoasă, suntem toți sănătoși, facem vacanțe frumoase; când sunt nervos, sun pe vreun prieten, urlu, mă descarc de energia negativă și apoi o iau de la capăt. Statul îmi produce cel mai mare stres pentru că nu știu când îmi mai vine un control și îmi zice că-mi lipsește nu știu ce adeverință și mă amendează. Birocrația și corupția. Dar nu am de gând să plec din România. Aici îmi sunt familia și prietenii.”
