Actele tuturor românilor trebuie digitalizate în cel mult trei ani. De altfel, toate documentele din Europa vor trece prin acelaşi proces, urmând ca sistemele ţărilor membre să fie interconectate.
După acest moment, vom avea cu toţii un portofel electronic în care se vor regăsi de la certificatul de naştere la diplomele de studiu sau calificare.
„Tot ce înseamnă documente vor fi digitalizate de statele membre și vor avea aceeași platformă.
Astfel încât, de aici încolo, sistemele de parcare din Europa vor fi identice pe același sistem, astfel că cetățeanul român care va merge în Franța plătește parcarea pe aceeași platformă, cum și francezul plătește în România pe aceeași platformă.
Statele membre au 2-3 ani timp de implementare a acestor lucruri.
Mai mult de atât, certificatul de naștere trebuie să fie digital, certificatul de căsătorie, certificatul de deces sau de divorț.
Toate aceste acte, în următorii 2-3 ani, trebuie să fie digitalizate. Din ce știu eu, guvernul român are un program de digitalizare a acestor acte începând cu anul 2024, ceea ce înseamnă că suntem într-un ritm foarte bun de implementare a acestor documente”, a transmis Gheorghe Falcă, europarlamentar, sâmbătă, la emisiunea Be EU, de la Antena 3 CNN.
De asemenea, şi dosarul medical al fiecăruia dintre noi va trebui să aibă acelaşi viitor, urmând digitalizarea. Astfel, dosarul medical va putea fi disponibil în toate statele UE, în cazul în care vom avea nevoie de el.