marți, aprilie 30, 2024
AcasăReligiePr. Visarion Alexa le-a vorbit preoților din Episcopia Maramureșului și Sătmarului, despre...

Pr. Visarion Alexa le-a vorbit preoților din Episcopia Maramureșului și Sătmarului, despre modelul pastorației tinerilor în zilele noastre

100 de preoții din Episcopia Maramureșului și Sătmarului au participat, în perioada 7-8 februarie, la cea de-a treia ediție a trainingului catehetic „Preoți pentru tineri” la Schitul Luna Șes, din județul Satu Mare. Îndrăgitul preot Visarion Alexa, de la parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din București, a fost invitatul special al acestei ediții. Părintele Visarion le-a vorbit clericilor despre modelul pastorației tinerilor în zilele noastre.

În cadrul sesiunilor de training, clericii au avut ocazia să interacționeze cu invitați care cunosc așteptările și nevoile tinerilor de azi, precum și provocările lumii contemporane.

Sunt lucruri foarte importante și frumoase, au invitat de fiecare dată personalități din lumea bisericească și din lumea laică care să-i ajute să înțeleagă procesul de formare, de îndrumare, de educație a tinerilor pentru viitor comunităților creștine, pentru viitorul Bisericii”, a declarat Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului pentru Trinitas Tv.

Trainingul catehetic „Preoți pentru tineri” le oferă oportunitatea clericilor de a înțelege noi metode de lucru cu tinerii și de pastorație a acestora. Totodată, le-au fost puse la dispoziție noi instrumente de lucru pentru organizarea școlilor de vară, a taberelor și a altor activități pentru tineret.

”Cu binecuvântarea Patriahului Daniel , m-am întâlnit cu aproape 100 de preoți din Satu Mare și Maramureș. Preoți tineri care sunt deschiși către tineri. Schitul Luna Șes ne-a fost gazdă iar ierarhul locului, Preasfințitul Iustin, a binecuvântat întâlnirea și a fost prezent în mijlocul nostru.

Anul acesta Episcopia Maramureșului își propune să gazduiască cu diverse activitați, peste 10.000 mii de tineri. Locurile sunt minunate iar taberele de tineri pot fi o experiență fascinantă cu costuri minime, un loc de socializare și emancipare spirituală”, a transmis pe Facebook îndrăgitul părinte Visarion Alexa.

Sursa foto: Facebook Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente