Acasă Religie Acolo unde te afli, prin străinătăți, silește-te pentru cele bune

Acolo unde te afli, prin străinătăți, silește-te pentru cele bune

Acolo unde te afli, să crezi că Dumnezeu nu este departe de tine, ci te vede, te urmărește. Să-i iubești pe toți oamenii, chiar și pe cei care te dușmănesc și te urăsc; iar celor care-ți fac rău, tu să le faci bine, ca să devii fiu al lui Dumnezeu.

Fiul meu duhovnicesc întru Hristos,acolo unde te afli, departe de părinți, rude, patrie, trebuie să știi că nu ești departe de Dumnezeu, Tatăl ceresc, care este pretutindeni prezent. Și când Îl iubești, Îl cinstești, Îl slăvești, și Acela te va iubi, cinsti și slăvi. Când nu păzești poruncile Lui, nu-L iubești.

Așadar, acolo unde te afli, să crezi că Dumnezeu nu este departe de tine, ci te vede, te urmărește. Fii cu luare-aminte să nu-L întristezi, căci atunci când călcăm poruncile Lui se întristează, își întoarce fața de la noi și ne pedepsește pentru a ne instrui. Creștinul, oriunde s-ar afla, chiar și la capătul lumii, este dator să se roage, să postească în zilele rânduite și dacă nu are biserică, în ceasul în care se face Sfânta Liturghie, Vecernia, să se roage.

Despre tatăl tău care înjură, ai dreptate să te necăjești, dar nu ești responsabil pentru asta, de vreme ce i-ai spus de două-trei ori și nu încetează cu blasfemia. Lasă-l în pace și să te rogi ca Dumnezeu să-L lumineze să nu mai hulească. Dar trebuie ca și el să se strunească pe sine; căci dacă nu vrea să se strunească, nu va înceta niciodată și, din păcate, va merge în focul cel veșnic. Iar tu, dacă faci binele în viață, vei merge în Rai.

Harul Domnului să ne lumineze pe toți, și pe tatăl tău, să ne pocăim și să săvârșim fapte bune (așa cum vrea Dumnezeu), ca să mergem toți în Împărăția Cerurilor.

Pentru a te păzi de primejdiile străinătății, fiule, ca un tată blând, îți voi da câteva sfaturi părintești pe care, dacă le asculți și le împlinești, îți vei izbăvi sufletul, care valorează mai mult decât lumea întreagă; „Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16, 26).

Primul sfat și totodată poruncă: Să-L iubești pe Dumnezeu din tot sufletul, din toată inima, din toate puterile și cugetul tău; să-L ai mereu în minte și să fii atent să păzești toate poruncile Lui.

Al doilea sfat: Să-i iubești pe toți oamenii, chiar și pe cei care te dușmănesc și te urăsc; iar celor care-ți fac rău, tu să le faci bine, ca să devii fiu al lui Dumnezeu.

Al treilea sfat: Să mergi regulat la biserica ortodoxă, cu multă râvnă, și să asculți cu evlavie Sfânta Liturghie, fragmentele care se citesc, imnurile sfinte și psalmii rostiți de preoți și psalți. Să-ți aduni mintea și s-o ții aproape de Dumnezeu, de cuvintele și cântările sfinte, și să te gândești că te afli chiar în ceruri. Să cauți un duhovnic virtuos și bun la care să te spovedești, și să te împărtășești cu Preacuratele Taine cu frică, credință și iubire.

Al patrulea sfat: Să citești des Sfintele Scripturi, Evanghelia, viețile Sfinților și alte cărți de folos pentru suflet. Să eviți tovărășiile rele cu oameni necredincioși, necuvioși și îngâmfați. Să nu te duci la teatre, cinematografe, centre de distracție, discoteci, cazinouri etc. Să fii mereu cu luare-aminte și să postești în zilele rânduite de Biserică, cu discernământ.

Să-ți aduci aminte de moarte și de judecata de apoi, să te ferești de tot răul și să săvârșești ceea ce este bun și virtuos înaintea Domnului.

Acestea să le scrii și să le lași copiilor tăi.

Aceste sfaturi ale mele și orice alt lucru bun să le păzești, pentru a te învrednici să mergi în Împărăția Cerurilor.

- Advertisment -

Cele mai populare

„Implementarea SDL în comunităţile marginalizate din teritoriul GAL Tövishát”

„Implementarea SDL în comunităţilemarginalizate din teritoriul GAL Tovishat”, Comunicat conferință lansare proiectAsociaţia Grup de Acţiune...

Cristiano Ronaldo admite că l-a depășit pe legendarul Pele la numărul golurilor înscrise

Cristiano Ronaldo a înscris duminică un hat-trick împotriva formației Cagliari, scor 3 la 1 pentru Juventus, reușind astfel...

Ce vreme îi așteaptă pe sătmăreni în perioada următoare

Vremea va rămâne închisă, cu șanse de precipitații, și în weekend și pe parcursul săptămânii viitoare. Temperaturile vor începe și ele să...

Regina Elisabeta le răspunde lui Meghan și Harry

Regina Elisabeta a II-a s-a declarat întristată de dificultățile prin care au trecut Meghan Markle și prințul Harry. Cei doi au vorbit...

Comentarii recente