Acasă Locale Actiune de colectare de hanie initiata de Caritas Satu Mare

Actiune de colectare de hanie initiata de Caritas Satu Mare

caritasÎn 3 iulie în Moftinu Mare și Gilvaci va avea loc o acțiune de colectare de haine și a materialelor textile. Cetățenii din cele două sate sunt rugați să aducă hainele pe care le-au selectat și de care nu mai au nevoie, împachetate în saci de plastic la sediul Forumului Democrat German, str. Principala nr. 64 intre orele 7 – 15. După selectare o parte din articolele colectate vor fi distribuite beneficiarilor Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare, iar cele de calitate slabă vor fi valorificate ca materie primă.

Bani strânși în așa fel vor fi utilizate în sprijinirea activității depuse de Caritas în beneficiul persoanelor aflate în dificultate.

- Advertisment -

Cele mai populare

Sprijin pentru participarea pentru prima dată la sistemele de calitate

Anunţă deschiderea apelului de selecţie nr. 2 pentru măsura 3.1 - Sprijin...

„Implementarea SDL în comunităţile marginalizate din teritoriul GAL Tövishát”

„Implementarea SDL în comunităţilemarginalizate din teritoriul GAL Tovishat”, Comunicat conferință lansare proiectAsociaţia Grup de Acţiune...

Cristiano Ronaldo admite că l-a depășit pe legendarul Pele la numărul golurilor înscrise

Cristiano Ronaldo a înscris duminică un hat-trick împotriva formației Cagliari, scor 3 la 1 pentru Juventus, reușind astfel...

Ce vreme îi așteaptă pe sătmăreni în perioada următoare

Vremea va rămâne închisă, cu șanse de precipitații, și în weekend și pe parcursul săptămânii viitoare. Temperaturile vor începe și ele să...

Comentarii recente