sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareAcțiune de Paște a APM Satu Mare

Acțiune de Paște a APM Satu Mare

apm-satu-mare3

La Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Satu Mare, pregătirile pentru sărbătorile pascale s-au materializat printr-o acțiune inedită care, pe parcursul desfășurării, a schițat câte un zâmbet pe chipurile tinerilor și adulților. Astfel, în data de 28 aprilie, colectivul APM reprezentat de directorul Elisabeta Bekessy, împreună cu câțiva consilieri din cadrul instituției, alături de cei zece copii orfani de la Casa de copii de tip familial ,,Ștefania” din Oar și cadrele didactice însoțitoare, au vizitat ferma de găini ouătoare din Hrip, unde au fost primiți cu multă căldură de către directorul fermei, Daniela Urs .

După o scurtă vizită de lucru, ocazie cu care tinerii s-au familiarizat cu o tehnologie modernă de creștere a găinilor ouătoare, a urmat munca în echipă în cadrul unui mic atelier unde, mâinile dibace ale copiilor și adulților au vopsit ouă folosind în loc de vopseaua clasică, coajă de ceapă, urzică și sfeclă roșie. Pentru ornare s-au utilizat frunzulițe care au fost fixate pe ouă înainte de a se supune fierberii în baia de coajă de ceapă respectiv sfeclă roșie și urzică.

Într-un timp relativ scurt, coșul s-a umplut cu ouă divers colorate iar luciul caracteristic le-a fost conferit de slănina oferită de angajații fermei.

După o muncă binemeritată, în timpul vizionării unui mic filmuleț, cu imagini din activitatea fermei, copiii au gustat din bunătățile oferite de gazde.

Mulțumiți de rezultatul muncii lor, plini de entuziasm, echipa a poposit la Căminul de bătrâni din Cartierul Solidarității din Satu Mare, unde directoarea Monica Barbul puternic impresionată de această inițiativă, a oferit posibilitatea copiilor de a prezenta un mic spectacol de cântece și poezii dedicate Sfintelor Sărbători, care a fost primit cu multă căldură de bunicii și bunicuțele căminului. În urma spectacolului, a urmat un moment deosebit de impresionant când, copiii au împărțit ouăle încă, călduțe și proaspăt vopsite de mănuțele lor adresându-le sărbători fericite , tuturor celor care își petrec viața de fiecare zi în acest cămin .

La despărțire, o bunicuță și-a manifestat dorința de-a se întâlni cu acești copii și cu alte ocazii. În acest context, Elisabeta Bekessy a propus conducerii căminului să sărbătorească împreună Ziua Mondială a Mediului prin realizare, de către copiii de la ”Ștefania”, împreună cu locuitorii căminului, obiecte din materiale reciclabile urmând ca acestea să fie expuse, ulterior, în aula instituției.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente