vineri, martie 29, 2024
AcasăPoliticaLocalAdrian Cozma a avut dreptate. Toaleta din Piața 25 Octombrie a fost...

Adrian Cozma a avut dreptate. Toaleta din Piața 25 Octombrie a fost amplasată ilegal

Ceea ce părea a fi propagandă politică, din punctul unora de vedere, a fost un adevăr, o problemă taxată chiar de către autorități. Deputatul Adrian Cozma a avut dreptate când a afirmat public că toaleta publică situată în Piața 25 Octombrie, între sediul primăriei și centrul comercial Someșul, a fost amplasată ilegal.

Într-un răspuns oficial adresat sesizării depuse de către președintele PNL Satu Mare, Garda de Mediu afirmă că și pentru această toaletă, la fel ca și pentru cea din Piața Vasile Lucaciu, Primăria nu deține autorizație de mediu pentru construcție.

„Primarul Gabor nu a înțeles nici acum că e ilegal să construiești pe domeniul public orice și oricând. Primăria, la fel ca și noi și la fel ca alte instituții sau firme private, are obligația de a a-și obține toate avizele necesare pentru a primi autorizație de construcție. Totodată trebuie să se conformeze atunci când este sancționată disciplinar și administrativ așa cum s-a întâmplat în urma evaluării pe care a făcut-o Garda de Mediu”, a scris pe pagina sa de Facebook deputatul Adrian Cozma.

Deputatul afirmă că toaleta situată în vecinătatea muzeului a fost mutată până să fie verificată de Garda de Mediu. Iar în cazul celei din Piața 25 octombrie s-a constatat că nu are aviz și auttorizație de construcție emis de Garda de Mediu, Primăria fiind amendată. Totodată s-a solicitat desființarea și aducerea spațiului respectiv la starea inițială.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente