vineri, mai 3, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareAdrian Cozma foarte mulțumit de PNL Satu Mare

Adrian Cozma foarte mulțumit de PNL Satu Mare

cozma-nicoara

Luni, 23 noiembrie în cadrul unei conferințe de presă ce s-a desfășurat la sediul PNL Satu Mare, co-președintele Organizației Județene a PNL Satu Mare, Adrian Cozma a declarat că relația cu vechii colegi din PNL este una foarte bună.

”Avem o echipă unită, o echipă de oameni profesioniști și o să aveți surpriza plăcută să observați că vom veni în fața sătmărenilor cu o listă de oameni integri pentru alegerile locale din 2016”, a spus Adrian Cozma.

Deasemenea la întâlnirea cu jurnaliștii a participat și cel de-al doilea co președinte, Romeo Nicoară.

Acesta a ținut să- l felicite pe Adrian Cozma pentru noua funcție în care a fost ales, subliniind faptul că, la nivelul conducerii PNL vor avea o colaborare foarte bună „vom munci în slujba sătmărenilor”.

Printre obiectivele principale ale noii conduceri a PNL Satu Mare, Adrian Cozma a scos în evidentă că vor manifesta „o mare atenței pe care o să o avem asupra cheltuirii banului public. Asta atât din această poziție pe care o avem astăzi ca partid de opoziție, iar apoi, sper eu, am încrederea, ca partid care va conduce județul și Primăria Satu Mare. Tot timpul am fost o voce a opoziției și o să fiu în continuare. Vom încerca să facem o opoziție constructivă, așa cum cred că am reușit întotdeauna, doar că unii au vrut să arunce în derizoriu anumite adevăruri care din păcate, apoi s-au dovedit. Nu cred că mai putem merge mai departe cu un filtru pe care astăzi îl crează conducerea județeană privind alocările de bani, privind această formă de a aduce bani în comunități în funcție de culoarea politică”.

Potrivit celor declarate de Adrian Cozma, din cei 720 de milioane de lei alocați recent județului nostru, aproape 85% se duc spre primăriile PSD, 3% spre primăriile PNL, 6% spre primăriile ALDE, 3,5% spre primăriile UDMR și 3% către primăriile care au edili de la Forumul Democrat German. „Nu este vinovat cel din Santău sau cel din Pișcolt, aici mă refer la cetățeni că primarul lui este de altă culoare și a rămas demn. Nu este de asemenea normal ca comunitățile care au alt primar decât de coloratură roșie să aibă de suferit. Toate comunitățile trebuie să se dezvolte și vrem să tragem un semnal de alarmă legat de acest aspect, a declarat Cozma.

 

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente