luni, septembrie 9, 2024
AcasăsusAlegerile prezidențiale și parlamentare vor fi organizate separat. Iată calendarul final

Alegerile prezidențiale și parlamentare vor fi organizate separat. Iată calendarul final

Reprezentanții PNL au transmis că coaliția de guvernare a finalizat discuțiile pe marginea calendarului electoral pentru alegerile prezidențiale și parlamentare.

Astfel, primul tur al prezidențialelor va avea loc pe 24 noiembrie, al doilea tur pe 8 decembrie iar pe 1 decembrie va fi scrutinul parlamentarelor.

„Ținând cont și de opiniile exprimate de celelalte formațiuni politice, reprezentanții Coaliției au fost în consens în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale, după cum urmează:  – primul tur în data de 24 noiembrie  

Al doilea tur în data de 8 decembrie. 

De asemenea, s-a ajuns la un numitor comun pentru organizarea alegerilor parlamentare în data de 1 decembrie”, arată mesajul PNL.

Coaliţia de guvernare s-a reunit azi, de la ora 09.00, pentru a decide calendarul alegerilor prezidenţiale şi parlamentare. Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit timp de două zile la consultări cu reprezentanţii partidelor pentru a discuta despre oportunitatea organizării celor două tipuri de alegeri.

Mai multe scenarii legate de datele alegerilor sunt încă pe masă, iar organizarea prezidențialelor în septembrie pare să fi rămas doar o dorință a lui Marcel Ciolacu.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare