Acasă Locale Stiri Satu Mare Amenzi usturătoare pentru vitezomani

Amenzi usturătoare pentru vitezomani

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 31 octombrie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 80 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 38.000 de lei.

Astfel, la data de 31 octombrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 80 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 38.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 12 conducători auto, 8 dintre aceștia, cu vârste cuprinse între 19 și 51 de ani, fiind filmați și înregistrați de aparatul radar circulând cu viteze cuprinse între 101 km/h și 125 km/h, atât în interiorul cât și în afara localităților.

Totodată, au fost ridicate 2 certificate de înmatriculare pentru anvelope de alte dimensiuni și noxe poluante peste limita legală admisă.

- Advertisment -

Cele mai populare

România feerică

Hotelul e pentru cei care nu se pot lipsi de confort, cortul e pentru aventurieri dar pentru nonconformişti, pentru cei care preferă...

Atac puternic la familia tradițională

Un nou atac la familia tradițională: Comisarul pentru Drepturile Omului din cadrul CEDO declară că ”absența recunoașterii pentru cuplurile de același sex...

Comunicat de presă-Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva

Venind în întâmpinarea celor ce-și vor îndrepta pașii spre Iași pentru a participa la această sărbătoare și ținând cont și de deciziile...

Măsuri extraordinare de desfășurare a alegerilor

Votarea se desfăşoară după anumite reguli de protecţie sanitară impuse de autorităţi în contextul pandemiei, care presupun purtarea măştii, dezinfectarea, dar şi...

Comentarii recente