vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocaleAnchetă DNA la Primăria Satu Mare! Fapte de corupție în proiectul de...

Anchetă DNA la Primăria Satu Mare! Fapte de corupție în proiectul de reabilitare a Lacului Cubic

Procurorii DNA sprijiniți de procurorii Direcției Generale Anticorupție fac percheziții la Primăria Municipiului Satu Mare în baza unor suspiciuni de corupție în proiectul reabilitării Lacului Cubic din municipiul Satu Mare.

Ca răspuns la solicitări formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate corupției și de fraudare a fondurilor europene comise în perioada 2020-2021.

În cursul zilei de 22 martie 2022, ca urmare a obținerii autorizării legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții la sediul unei instituții publice din municipiul Satu Mare.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.”, transmite DNA.

Reprezentanții Primăriei au transmis un mesaj în care își arată disponibilitatea și sprijinirea anchetatorilor în acest caz.

Primăria Satu Mare cooperează cu autoritățile și oferă tot sprijinul în ancheta DNA. Primăria a pus la dispoziția autorităților toate informațiile necesare pentru buna desfășurare a anchetei în curs și sprijină autoritățile prin toate mijloacele sale pentru o soluționare corectă a investigației, pe baza unor date transparente. Primăria este prima interesată de soluționarea rapidă și corectă a acestei situații.”, transmite Primăria Municipiului Satu Mare

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente