vineri, octombrie 4, 2024
AcasăEconomico-socialLocale smAntrenor cu portarii cu licență UEFA Pro la CSM Olimpia

Antrenor cu portarii cu licență UEFA Pro la CSM Olimpia

Conducerea Clubului Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare a ajuns la o înțelegere și a semnat un contract valabil un an cu Vasile Mircea Șleam, antrenor cu portarii, deținător al licenței UEFA Pro.

Tehnicianul de 53 de ani, născut la Târgu Lăpuș, a mai activat la FC Baia Mare, Petrolul Ploiești, Poli Timişoara, CSM Sighet, iar în 2021 a fost un timp coordonatorul Academiei de portari de la Minaur Baia Mare.

Așadar, echipa de fotbal CSM Olimpia Satu Mare își întărește și banca tehnică pentru sezonul 2023–2024 al ligii a 3-a, urmând a începe pregătirile peste o săptămână, în data de 10 iulie.

Vă reamintim, că în data de 8 iulie CSM Olimpia Satu Mare va organiza un trial pentru juniori la Stadionul Olimpia-Daniel Prodan. Se pot înscrie jucători născuți în 2004, 2005 și 2006 prin completarea formularului de mai jos sau la numărul de telefon: 0744-266 382.

bit.ly/trial_juniori_csmolimpia

Trialul se va desfășura sâmbătă în intervalul orar 10–13.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare