miercuri, mai 8, 2024
AcasăsusApel umanitar pentru un tânăr sătmărean de elită

Apel umanitar pentru un tânăr sătmărean de elită

Un elev de la Colegiul Mihai Eminescu are o boală gravă foarte rară şi are nevoie de susţinere financiară pentru a-şi recăpăta viaţa. Conducerea Colegiului Mihai Eminescu a lansat o campanie de ajutorare a acestuia. El are tumoră hepatică desmoplazică cu celule mici rotunde.

Postarea Colegiului Mihai Eminescu:

ROSZUȘ DAN GEORGE este un tânăr de 16 ani, care te cucerește din prima clipă. Stând de vorbă cu el, parcă auzi poetul nepereche rostind:

“În al umbrei întuneric

Te asamăn unui prinţ,

Ce se uit-adânc în ape

Cu ochi negri si cuminţi”.

Asocierea acestor idei nu se datorează doar faptului că tânărul studiază la Colegiul Național “Mihai Eminescu” din Satu Mare.

Magnetismul și profunzimea lui sunt reale, cum real este și întunericul umbrei ce a coborât încet asupra lui, în vara anului 2023, sub forma unei boli rare (doar 200 de cazuri raportate în lume), puțin înțelese (tratament complet inaccesibil în Europa) și nemiloase: tumoră hepatică desmoplazică cu celule mici rotunde.

Întrebându-l ce tratament a urmat, mi-a răspuns cuminte: “Am terminat 4 cicluri de chimioterapie, însă al cincilea nu l-am dus la capăt din cauza Covidului.” Transfuzie de sânge ai făcut? îl întreb din nou. Răspunde simplu: “da, și trombocite și plasmă, de mai multe ori”. Simt o strângere de inimă gândindu-mă la efemeritatea existenței și la fragilitatea celui mai prețios dar: viața. Totodată intuiesc durerea neștiută a celei care i-a dăruit viața: MAMA.

Ea este cea care se roagă zi și noapte:

“O, rămâi, rămâi la mine,

Te iubesc atât de mult!

Ale tale doruri toate

Numai eu ştiu să le-ascult”.

Gândurile mi se întorc la adolescent. Acesta se pregătește de o nouă internare la Cluj-Napoca, dar, concomitent, lucrează la documente. Completează formulare în limba engleză, adună traduceri ale actelor medicale, pregătește date imagistice spre a fi transmise în America. Clinica Mayo din Statele Unite ale Americii i-a răspuns favorabil la solicitarea unei programări. Înseamnă că acest tânăr deosebit are un scop, are o misiune și mai ales, are un viitor!

Pentru a menține vie flacăra speranței, pe numele lui s-a deschis un cont în lei, la Banca Transilvania:

RO90BTRLRONCRT0553510301

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente