O pușcă și un pistol cu aer comprimat au fost confiscate de la un deținător legal, după ce valabilitatea permisului de armă i-a expirat și nu a depus armele și muniția la un armurier autorizat.
În data de 19.02.2017, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, în baza unui plan de acțiune național, au desfășurat activități pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale de către deținătorilor legali de arme.
Astfel, a fost depistat un bărbat de 43 de ani din Satu Mare, deținător legal de arme și muniții, care nu s-a prezentat în termenul legal pentru prelungirea valabilității permisului de armă, expirat încă din data de 19.09.2013 și nu a depus armele și muniția aferentă la un armurier autorizat în termen de zece zile de la expirarea valabilității permisului de armă.
Cel în cauză este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de nedepunerea armei și a muniției la un armurier autorizat în termenul de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, faptă prevăzută și pedepsită de art.342, alin.6 din Codul penal.