duminică, mai 5, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareAtenție! Sătmăreni păcăliți de firmele de telefonie mobilă!

Atenție! Sătmăreni păcăliți de firmele de telefonie mobilă!

12463606_430337173829903_600617058_nAnul trecut, la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului (CJPC) Satu Mare au fost înregistrate peste 100 de reclamații având ca obiect costuri majorate la abonamentele de telefonie. Maria Pinter, comisarul șef adjunct al CJPC Satu Mare, a fost cea care a făcut anunțul, în cadrul unei conferințe de presă susținute astăzi, 19 ianuarie.

„Reclamațiile legate de companiile de telefonie sunt depuse, în mare parte, de către oamenii mai în vârstă de la țară.” a declarat Maria Pinter. Aceasta a spus că oamenii sunt sunați în vederea propunerii semnării unui act adițional, iar în plus li se oferă și un alt telefon, însă nu li se spune nimic legat de majorarea costurilor la abonamente. Dacă aceștia sunt de acord cu ceea ce li se propune, telefonul și actul adițional le sunt livrate prin firme de curierat. „În ultima perioadă, aproape zilnic este depusă o astfel de reclamație.”, a declarat comisarul adjunct al CJPC Satu Mare.

Maria Pinter le atrage atenția sătmărenilor să nu facă greșeala de a accepta modificarea contractelor în urma discuțiilor telefonice și, de asemenea, să nu semneze niciun document decât în momentul în care au analizat cu mare atenție toate clauzele contractuale. „Fără să bage de seamă, oamenii semnează actul adițional iar luna următoare se trezesc cu facturi mai mari. O parte dintre aceștia s-au adresat CJPC”, spune Pinter.

Dacă, totuși, s-au acceptat modificările contractelor, acestea pot fi anulate în termen de 14 zile de la semnare, însă de cele mai multe ori, persoanele respective află de noile tarife doar când primesc următoarele facturi, iar atunci este prea târziu.

 

 

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente