joi, aprilie 25, 2024
AcasăEconomico-socialSocialAtenție șoferi! Trafic restricționat pe teritoriul Ungariei

Atenție șoferi! Trafic restricționat pe teritoriul Ungariei

În perioada următoare, pe teritoriul Ungariei, va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone. Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că, în data de 01.11.2022, se celebrează „Ziua Tuturor Sfinţilor”, declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare.

Restricţiile nu se referă la mijloace de transport care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, de animale vii, de produse alimentare perisabile sau care sunt supuse unui anumit regim de temperatură. În aceste intervale de timp, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale.

În această perioadă şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea restricţiei de circulație pe drumurile publice din Ungaria.

Intervalul orar (ora României) Trafic autovehicule cu o capacitate mai mare de 7,5 tone

29.10.2022, ora 23.00-30.10.2022, ora 23.00 Restricţionat

30.10.2022, ora 23.00- 31.10.2022, ora 23.00 Se circulă

31.10.2022, ora 23.00 – 01.11.2022, ora 23.00 Restricţionat

01.11.2022, începând cu ora 23.00 Se circulă

Recomandări

La ridicarea restricţiilor, Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.

De asemenea, polițiștii recomandă consultarea aplicaţiei Trafic on-line dezvoltată si pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente