sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareAu început lucrările pe drumul de ocolire Satu Mare – Botiz

Au început lucrările pe drumul de ocolire Satu Mare – Botiz

Consiliul Județean Satu Mare a început lucrările de reparații capitale, pe o lungime de 3,5 km, pe drumul județean DJ 194C, care face legătura între strada Gorunului din municipiul Satu Mare și drumul național DN 19 localitatea Botiz, drum care asigură și circulația pentru mașinile de mare tonaj.

În acest moment se lucrează de la intersecția DJ 194A Satu Mare – Pădurea Noroieni spre Botiz (DN 19), pe un tronson în lungime de 500 de metri, pe un sens de circulație. Construcții Drumuri SA, realizează lucrări de decapare a îmbrăcăminții asfaltice, profilare șanțuri pe un sens de circulație, astfel încât să fie asigurată continuitatea desfășurării circulației în condiții de siguranță. Durata de execuție a întregii lucrări este de 6 luni.

Pentru a se evita aglomerarea acestui tronson, executantul roagă posesorii de vehicule mici, participanți la trafic, să evite pe cât posibil acest tronson, pentru a nu fi expuși unor timpi prelungiți de așteptare în trafic.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente