AcasăEconomico-socialAutoritățile locale vor putea finanța întreținerea adăposturilor de protecție civilă

Autoritățile locale vor putea finanța întreținerea adăposturilor de protecție civilă

Un proiect legislativ aflat pe ordinea de zi a Camerei Deputaților prevede că autoritățile locale vor putea aloca fonduri pentru lucrări de întreținere și reparații la adăposturile de protecție civilă, majoritatea aflate într-o stare avansată de degradare.

În prezent, din cele peste 5.700 de adăposturi existente în România, doar puțin peste 500 sunt complet funcționale. Responsabilitatea întreținerii revine deținătorilor – inclusiv asociațiilor de proprietari –, însă multe dintre acestea nu dispun de resursele financiare și tehnice necesare pentru lucrări esențiale precum ventilația, etanșarea sau instalarea rețelelor electrice de urgență.

Inițiativa, susținută de parlamentari din toate partidele și adoptată deja de Senat cu largă majoritate, permite primăriilor să finanțeze astfel de lucrări în baza unui protocol cu asociațiile de proprietari. Proiectul a primit raport favorabil în comisia de specialitate și urmează să fie dezbătut săptămâna viitoare în plenul Camerei Deputaților, forul decizional.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare