Avionul Boeing 777 al Asiana Airlines care a ratat aterizarea, sâmbătă, la San Francisco era atât de înclinat spre spate încât unul dintre piloți nu putea vedea pista de aterizare, au anunțat marți autoritățile americane după ce au interogat o parte din echipaj.
Prăbușirea zborului 214 al Asiana Airlines, care s-a soldat cu doi morți și 182 de răniți, a survenit după ce coada aparatului a lovit un dig ce despărțea pista de aterizare de apa din jur, a golfului San Francisco.
Agenția americană pentru siguranța transporturilor (NTSB), care trebuie să determine cauzele accidentului, a stabilit deja că avionul se apropia cu o viteză net inferioară celei normale, și că zbura prea jos.
Președinta agenției, Deborah Hersman, a declarat marți în cadrul unei conferințe de presă că doi piloți au fost interogați luni și alți doi marți. Pilotul care era la manete pentru aterizare a confirmat că zborul de sâmbătă era „prima sa experiență operațională pe un 777”.
Cel de-al treilea pilot prezent în cabină în momentul accidentului – al patrulea, a cărui prezență nu era obligatorie conform lui Hersman, era așezat în afara cabinei – a explicat la rândul său „că nu putea vedea pista de pe locul său”, situat mai în spatele cabinei. „Aparatul era înclinat și el nu a putut vedea pista”, a precizat Hersman.
De la Seul, compania sud-coreeană a continuat să afirme că a urmat îndeaproape reglementările internaționale în materie de securitate și că acești piloți erau foarte experimentați.
Hersman însăși a avertizat luni față de orice concluzie pripită, afirmând că este „mult prea devreme pentru a concluziona că este o eroare de pilotaj, deoarece există încă multe lucruri pe care nu le știm”.
Aceasta a declarat marți că piloții nu au fost supuși încă testelor toxicologice. Dintre cei trei prezenți în cabină, unul singur a fost spitalizat pentru o coastă ruptă. Ceilalți doi au ieșit din accident neatinși.
Aceasta a mai precizat că doi membri ai personalului de zbor au căzut din aparat când coada s-a detașat după impact și au suferit răni grave.
Din cei 182 de răniți, cel puțin cinci erau încă în stare critică marți, conform San Francisco General Hospital.