Acasă Locale Stiri Satu Mare Avocatul Poporului susține audinețe joi în Satu Mare

Avocatul Poporului susține audinețe joi în Satu Mare

Reprezentantul Biroului Teritorial Oradea al instituției Avocatul Poporului va susține audiențe joi, 11 decembrie, 2014, de la ora 11,30 în sala XXI, la parterul Palatului Administrativ din Satu Mare.
Se poate adresa instituției Avocatul Poporului orice persoană fizică care se consideră lezată într-un drept al său de către o autoritate publică, cu excepția autorității judecătorești.
Petiția adresată Avocatului Poporului trebuie să cuprindă informații complete referitoare la datele de identificare ale persoanei lezate(nume, prenume, domiciliu), drepturile și libertățile încălcate, faptele invocate, descrierea lor, autoritatea reclamată, dovada întârzierii sau refuzul administrației publice de a soluționa cererea, mențiunea obligatorie dacă petiția face obiectul unei cauze aflate pe rolul instanței judecătorești sau dacă a format obiectul unei judecăți, precizarea autorităților publice care au fost sesizate anterior. Totodată, la cerere se anexează actele doveditoare(în copie).
Înscrierile la aceste audiențe se pot face prin intermediul consilierului cu relații publice din cadrul Instituției Prefectului, la numărul de telefon 0261-713.120 sau prin e-mail la [email protected]

- Advertisment -

Cele mai populare

Oradea ,Baia Mare si Sălaj se află în scenariu roșu

Oradea şi alte şapte localităţi din judeţul Bihor au depășit pragul de incidenţă de 3 la mie infectări, astfel că școlile vor...

Echipă și haită

Între luminoasa solidaritate de echipă și înnegurata cârdășie de haită există un abis pe care nici un fel de argumentație de pragmatism...

Lege în SUA care va permite vaccinarea copiilor mai mari de 11 ani, fără acordul părinților

Pe 7 octombrie 2020, în timpul unei întâlniri virtuale programate în grabă, patru membri ai Consiliului Districtului Columbia, SUA, care alcătuiau Comitetul...

Italia, protestează violent

Proteste de stradă în Torino și Milano din cauza noilor măsuri antipandemice! Acestea s-au transformat în confruntări cu poliția și atacuri violente...

Comentarii recente