joi, octombrie 10, 2024
AcasăEconomico-socialLocale smBărbat, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă

Bărbat, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă

La data de 9 august a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare-Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, în urma desfășurării unor activități informativ-operative, au depistat, în municipiul Satu Mare, o persoană bănuită de comiterea unei infracțiuni de natură economică.

Persoana identificată, respectiv un bărbat de 24 de ani, domiciliat în județul Maramureș, s-ar fi aflat la volanul unui autoturism, în interiorul căruia ar fi fost descoperite 96.000 de fire de țigarete, fără a putea fi justificată prin documente proveniența acestora. 

Față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului Rutier Satu Mare.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare