joi, aprilie 25, 2024
AcasăSportInternationalBarcelona s-a încurcat pe terenul Valenciei

Barcelona s-a încurcat pe terenul Valenciei

Valencia a primit sâmbătă vizita celor de la Barcelona, în meciul din cadrul etapei cu numărul 21 din campionatul spaniol, La Liga și s-a impus cu scorul de 2 la 0. Valencia a început tare, iar în minutul12 a avut ocazia să treacă în avantaj, însă Maxi Gomez a ratat lovitura de pedeapsă.

 

Însă tot uruguayanul avea să se revanșeze și să facă o partidă mare împotriva lui Messi și compania. În minutul 48 acesta a contribuit decisive la autogolul marcat de Jordi Alba. Iar mai apoi, acesta a reușit să își treacă în cele din urmă numele pe lista marcatorilor, în minutul 77 a profitat de o gafă în defensiva Barcelonei și a majorat avantajul  gazdelor.

Așadar noul antrenor al Barcelonei se află la prima înfrângere în doar al treilea meci de când a fost numit ca principal, iar soarta lui se poate schimba radical.

Publicația Goal susține că „experimentul Setien ar putea lua sfârșit” mai scurt decât se aștepta oricine, mai ales după reacția fanilor, care l-au huiduit, după ce îl aplaudaseră la numirea sa.

Totodată, sursa citată susține că demiterea lui Ernesto Valverde pare un „pariu care se poate transforma curând în dezastru”.

Ba mai mult, Setien nu a impresionat nici în sezonul trecut, când se afla pe banca lui Betis, echipă cu care a terminat pe locul 10.

”Realitatea e că nu am fost foarte bine, în special în prima parte. Nu am găsit soluții de a ajunge la poarta adversă. Sunt lucruri pe care noi nu le-am înțeles foarte bine. Apoi Valencia a obținut un avantaj cu greșelile noastre.

Nu e o problemă de atitudine. Nu am fost foarte bine la poziționare, nu am înțeles anumite lucruri. Am dat o grămadă de pase fără sens”, a spus Setien, citat de spaniolii de la Marca.

 

Presa din Spania scrie că după accidentarea atacantului campioanei, aceștia caută acum cu disperare un înlocuitor pentru Suarez. Iar varianta de salvare pare a veni chiar din campionatul Italiei, Lautaro Martinez, care are un sezon destul de bun la Inter Milano. După argentinian, pe lista ar mai fi chiar atacantul echipei Valencia, Rodrigo sau Wissam Ben Yedder, golgheturel Sevillei din sezonul trecut, care acum înscrie goluri pentru Monaco, unde are deja 14 goluri marcate.

 

Dar Lautaro Martinez este văzut ca salvator și pentru că operațiunea ar putea fi simplificată de faptul că Antonio Conte, antrenorul milanezilor îl dorește pe Arturo Vidal, jucător de care Barcelona ar vrea să se scape.Acesta este și conațional cu Leo Messi și se mizează pe faptul că aceștia ar trebui să se înțeleagă în atacul formației antrenate de Quique Setien.

 

Atacantul în vârstă de 22 de ani are un sezon bun la echipa sa de club, reușind să înscrie 16 goluri în toate competțiile din acest sezon, ultimul gol marcat fiind chiar în acest weekend, împotriva lui Cagliari, meci încheiat 1 la 1, unde Lautaro a fost înger și demon. El marcând golul nerazzurilor, dar fiind și eliminat în ultimele minute ale meciului.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente