marți, februarie 11, 2025
AcasăEconomico-socialBlocul Naţional Sindical: "Concedierile colective, efectul devastator al "Ordonanţei Trenuleţ"!

Blocul Naţional Sindical: „Concedierile colective, efectul devastator al „Ordonanţei Trenuleţ”!

Blocul Naţional Sindical (BNS) atrage atenţia asupra unui efect devastator al OUG nr. 156/2024, celebra „Ordonanţă Trenuleţ”, respectiv concedierile colective, ordonatorii principali de credite putând să reducă numărul de posturi şi să concedieze angajaţi fără garanţii suficiente pentru protecţia acestora.

„Blocul Naţional Sindical atrage atenţia opiniei publice asupra unui efect devastator al OUG nr. 156/2024, cunoscută şi sub numele de «Ordonanţa trenuleţ»: concedierile colective!

Art. VI alin. (2) din această ordonanţă, coroborat cu Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, permite ordonatorilor principali de credite să reducă numărul de posturi şi să concedieze angajaţi fără garanţii suficiente pentru protecţia acestora.

Măsura destabilizează piaţa muncii, afectează profund securitatea locurilor de muncă şi încalcă drepturile fundamentale ale salariaţilor”, atenţionează reprezentanţii BNS.

În acest context, ei cer Guvernului României să intervină urgent pentru a proteja angajaţii şi pentru a preveni un val masiv de disponibilizări.

„Reamintim că BNS a transmis o petiţie oficială către Avocatul Poporului, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale a României în legătură cu neconstituţionalitatea Ordonanţei de Urgenţă nr. 156/2024”, au explicat sindicaliştii.

Specialiştii Blocului Naţional Sindical au realizat o analiză detaliată pe tema impactului pe care îl generează adoptarea „Ordonanţei Trenuleţ”. Printre principalele efecte juridice şi practice ale ordonanţei, aceştia menţionează: încălcarea principiilor dialogului social şi a drepturilor colective ale salariaţilor din societăţile cu capital de stat; încălcarea libertăţii contractuale şi a autonomiei de negociere colectivă; încălcarea dreptului fundamental la condiţii echitabile în muncă; încălcarea dreptului la muncă; retroactivitate mascată; izbucnirea conflictelor de muncă; imixtiunea statului în raporturile de muncă dintre angajator şi angajat; încălcarea drepturilor câştigate; val masiv de concedieri colective; încălcarea dreptului la protecţie împotriva concedierilor abuzive; neasigurarea unui nivel de trai decent pentru cetăţeni; încălcarea dreptului european; scăderea salariilor şi determinarea unui nou fenomen migraţionist din sectorul construcţiilor; afectarea gravă a stabilităţii financiare a societăţilor strategice sau de interes naţional.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare