„După asemănare”, bunătatea foarte puțini o au și numai cei virtuoși, sfinții și cei ce imită pe Dumnezeu, pe cât e cu putință oamenilor.
Numai omul, această viețuitoare mintală și rațională, este, dintre toate, „după chipul și după asemănarea lui Dumnezeu”. Tot omul se zice că este după „chipul lui Dumnezeu” pentru demnitatea minții și a sufletului, adică pentru necuprinsul, nevăzutul, nemurirea și libertatea voii, ca și pentru însușirea de stăpânitor, născător de prunci și ziditor.
Iar „după asemănare” este pentru rațiunea virtuții și a faptelor noastre care imită pe Dumnezeu și poartă nume dumnezeiesc, adică pentru dispoziția filantropică față de cei din neamul omenesc, pentru îndurarea, mila și dragostea aproapelui și pentru compătimirea arătată altora.
„După chipul” îl are orice om, căci Dumnezeu nu se căiește de darurile Sale. Dar „după asemănare” o au foarte puțini și numai cei virtuoși, sfinții și cei ce imită pe Dumnezeu în bunătate, pe cât e cu putință oamenilor.
„Fericiți sunt cei care arată milă față de alții pentru că acestora Dumnezeu le va arăta mila Sa” (Matei 5, 7), și împreună cu sufletul aproapelui își folosește mult și sufletul său.
Așa vrea Iubitorul de oameni Dumnezeu, ca făpturile lui să ceară și El să le dea toate câte sunt pentru mântuirea lor. Și mai ales se apleacă în întregime spre cel care nu se luptă doar pentru sufletul lui, ci se interesează și pentru sufletul semenului său.
În această situație omul devine următor lui Dumnezeu, și darurile făcute celorlalți le caută ca pe bucuriile sale. Astfel, împlinește condiția iubirii desăvârșite, își asigură fericirea, căci „Fericiți sunt cei care arată milă față de alții, pentru că acestora Dumnezeu le va arăta mila Sa” (Matei 5, 7), și împreună cu sufletul aproapelui își folosește mult și sufletul său.
(Sfântul Ioan Damaschin, Filocalia. Volumul 4, p. 196)
(Glasul Sfinților Părinți, traducere Preot Victor Mihalache, Editura Egumenița, 2008, pp. 362-363)
