Acasă Religie Calea întunericului (IV) Mȃnia

Calea întunericului (IV) Mȃnia

“Cel mai bine este să curmi mânia cu un zâmbet”. (Sfântul Efrem Sirul)

Mânia, înfierată de Sfânta Scriptură și de Sfânta Tradiție deopotrivă, este o stare sufletească tulburătoare, ce constă în pofta și pornirea dezordonată după răzbunare. Ea se opune blândeții și poate fi privită sub trei aspecte, și anume: indignarea, care cauzează aversiunea sau neplăcerea pentru un lucru; mânia nebună, care face să se piardă uzul rațiunii; furia, adică mânia care se manifestă prin tulburare și mișcări vehemente. Cel înfuriat percepe ofensele și greșelile altora mai mari decât sunt în realitate. Dacă un vechi proverb zice: “Mânia e rău sfetnic”, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: “Mâniați-vă și nu greșiți; soarele să nu apună peste mânia voastră. Nici nu dați loc diavolului” (Efeseni IV; 26-27). Domnul Iisus Hristos precizează cu claritate că “dacă îți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta (este supărat pe tine), lasă darul tău acolo, înaintea altarului, și mergi întâi și împacă-te cu fratele tău și apoi, venind, adu darul tău” (Matei V; 23-24).
Se impune să facem o deosebire între mânia, ca deprindere păcătoasă, și mânia sfântă, legitimă, îndreptățită. Această mânie sfântă constă într-o intervenție plină de curaj împotriva unei stări revoltătoare, a unei nedreptăți strigătoare la cer. De pildă, profeții “tunau și fulgerau” împotriva păcatelor și a fărădelegilor. De o astfel de mânie a fost cuprins Sfântul Ioan Botezătorul când îi cataloga pe farisei și pe saduchei drept “pui de vipere” (Matei III; 7). Mânie sfântă a fost și aceea de care a fost cuprins Mântuitorul Hristos când i-a numit pe farisei “șerpi”, “morminte văruite”, “nebuni și orbi”, “călăuze oarbe”, “fățarnici” (vezi Matei cap. XXIII), amenințându-i cu osânda gheenei, dar mai ales în momentul în care a pus mâna pe bici și i-a alungat pe neguțători din Templu, din casa Domnului Dumnezeu, pe care o profanaseră (Matei cap. XXI). Iisus i-a privit cu mânie pe farisei și S-a întristat de învârtoșarea inimii lor, de fățărnicia lor, atunci când Îl învinuiau că vindecă în zi de sâmbătă (Marcu III; 5). Sfântul Apostol Pavel vorbește despre mânia lui Dumnezeu față de toți cei care trăiesc în păcate și în fărădelegi, nesocotind voința Sa de a-i mântui (I Timotei II; 4), desconsiderând Jertfa lui Hristos. Dumnezeu, ca Judecător drept și nemitarnic, “va răsplăti fiecăruia după faptele lui: viață veșnică celor ce, prin stăruință în faptă bună, caută mărire, cinste și nestricăciune; iar iubitorilor de ceartă, care nu se supun adevărului, ci se supun nedreptății: mânie și furie” (Romani II; 6-8). De mânie sfântă este stăpânit părintele și dascălul care vor îndreptarea copiilor și educația corectă a discipolilor, după sfatul înțeleptului Solomon: “Varga și certarea aduc înțelepciune, iar tânărul care este lăsat în voia apucăturilor lui face rușine maicii sale. Mustră pe fiul tău și el îți va fi odihnă și îți va face plăcere sufletului tău” (Pilde XXIX; 15, 17).
Mânia este alimentată, în general, de răutate, motiv pentru care Iisus o așează alături de ucidere: “Ați auzit că s-a zis celor de demult: <<Să nu ucizi>>; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; și cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecată; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului” (Matei V; 21-22). Dacă pe fratele tău, care este lângă tine și pe care îl vezi mereu, nu-l iubești, cum poți susține că-L iubești pe Dumnezeu, pe Care nu-L vezi? Nimeni nu-L poate iubi pe Dumnezeu, dacă trăiește în mânie sau în dușmănie cu aproapele său. Prin mânie poți ucide cu ușurință sufletul semenului tău, suflet care constituie raza dumnezeirii din el. Datorită acestui păcat, ne slăbește și ni se întunecă rațiunea și stăpânirea de sine; uităm valorile morale și acționăm sub influența și imboldul diavolului, care atunci lucrează mai puternic prin noi. Omul mânios îl întruchipează pe însuși diavolul, în manifestarea lui. Într-un moment de mânie, pierzându-ți controlul, poți distruge tot ceea ce ai agonisit o viață întreagă: casă, bunuri, familie. Apoi, cel stăpânit de furie este întotdeauna amenințat să-și piardă sufletul. De fapt, toată viața el poartă iadul în inima lui prin neliniștea perpetuă care îl chinuie, apropiindu-se mai repede de moarte: “Pizma și mânia împuținează zilele și grija aduce bătrânețile mai înainte de vreme” (Înțelepciunea lui Isus Sirah XXX; 25).
Sfânta Scriptură sancționează drastic păcatul mâniei și ne sfătuiește să-l evităm, deoarece “mânioșii” nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu (Galateni V; 20-21). De altfel, Mântuitorul spune că “oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă” (Matei V; 22). În același sens, Sfântul Apostol Pavel recomandă: “Nu răsplătiți nimănui răul cu rău. Purtați grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor. Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiți în bună pace cu toți oamenii. Nu vă răzbunați singuri, iubiților, ci lăsați loc mâniei lui Dumnezeu, căci scris este: <<A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul>>” (Romani XII; 17-19).
Sfânta Tradiție, de asemenea, condamnă acest păcat grav. Sfântul Vasile cel Mare zice: “Când această patimă (mânia) a izgonit rațiunea și a pus stăpânire pe suflet, face din om o adevărată fiară și nu-i mai îngăduie să fie om, că nu mai are ajutorul rațiunii… Din pricina mâniei nu se mai cunosc frații între ei, părinții și copiii uită legătura firii… Mâniosul nu se deosebește întru nimic de demonizat, nici în privința manifestărilor exterioare, nici în privința stării sufletești”. Apoi, mânia îl desfigurează pe om. Realizând portretul mâniosului, Sfântul Vasile continuă: “Din pricina dorinței de răzbunare, sângele mâniosului clocotește în jurul inimii; îi îmbujorează obrajii și-i dă mâniosului o altă înfățișare. La mânioși ochii își pierd căutătura lor, privirea le tremură și aruncă foc. Scrâșnesc din dinți; fața le este palidă și pătată de sânge, venele le plesnesc, răsuflarea li se oprește din pricina furtunii interioare; vocea le e aspră și țipătoare; cuvântul le este nearticulat, vine pe buze la întâmplare, iese din gură fără șir, fără ordine, fără claritate”. Așadar, cel ce se lasă în voia mâniei, face din sine însuși o priveliște extrem de neplăcută pentru cei din jur: sângele îi fierbe și se revarsă spre extremitățile corpului, ochii îi scânteiază și ard înflăcărați de un foc distrugător, sunetele glasului nu îi sunt naturale, vorba i se întrerupe, toată fața parcă i se schimonosește. Platon sfătuia pe orice om înfuriat să se privească în oglindă, ca să vadă toată urâțenia feței sale în vremea mâniei. “Cu adevărat, un om cuprins de mânie se aseamănă cu un nebun. Când demonul mâniei intră în el, îl face să-și iasă din minți și-l împinge să facă lucruri potrivnice celor ce se cuvin a fi făcute. Poate fi om mai de plâns ca un om ca acesta, care, atunci când e cuprins de patimă, ajunge rob mâniei și e gata și de omor ?” Dacă omul cuprins de mânie ar putea să se privească în vremea furiei sale, el n-ar mai avea nevoie de niciun fel de dojană, pentru că nu există nimic mai neplăcut decât o față întărâtată. Mânia este “o fiară sălbatică”, este o “beție a sufletului” , care îl face pe om fără de judecată.
Noi ne mâniem pe aproapele nostru, uneori chiar și fără un motiv întemeiat. Dar, oare, nu ne aflăm sub mânia lui Dumnezeu, care cu dreptate vine asupra noastră pentru păcatele săvârșite? Nu se cade să ne supărăm atunci când auzim că suntem acuzați de o faptă pe care n-am săvârșit-o, ci doar în clipa în care învinuirea se face pe bună dreptate. Iată ce spune Filaret, Mitropolitul Moscovei, în acest sens: “Nu te tulbura și nu te irita împotriva aproapelui tău, dacă auzi din partea lui o învinuire adusă asupra ta. Cugetă, este ea oare întemeiată pe adevăr? Dacă învinuirea este nedreaptă, atunci săgeata a zburat pe lângă tine. Pentru ce, dar, să fii bolnav, când nu ești rănit? Dacă, însă, este dreaptă, atunci nu te plânge împotriva învinuitorului ca împotriva unui dușman care-ți pricinuiește răni, ci mulțumește-i ca unui medic, care îți descoperă rana și te îndeamnă să ți-o lecuiești… Mânia nu se vindecă prin mânie, după cum focul nu se poate stinge prin foc, ci prin apă. Tot așa, nici mânia nu poate fi biruită prin mânie, ci prin blândețe și îndelungă-răbdare”. Iar Sfântul Antonie cel Mare scria: “Fiți înțelepți și închideți gurile celor ce vă grăiesc de rău cu tăcerea, nu cu mânia sau cu insulta”. Cu alte cuvinte, se cade să-i iubim pe păcătoși, întrucât și ei sunt tot semenii noștri (în fond, toți păcătuim), dar să urâm faptele lor rușinoase și rele, nesăvârșindu-le. Să luăm aminte la aceste cuvinte!
Cel ce se stăpânește pe sine însuși, așa încât simțurile sale să fie supuse judecății, iar judecata să se supună Domnului întru toate, acela este învingătorul său și stăpânul lumii. Ca remediu împotriva mâniei, Sfânta Biserică recomandă toleranța injuriilor, smerenia, răbdarea, iubirea. Sfântul Vasile cel Mare zice: “Nu vindecați răul cu rău și nici nu vă luați la întrecere în a vă nenoroci unul pe altul! În întrecerile în rău, biruitorul este cel mai nefericit, că el pleacă de pe câmpul de luptă mai plin de păcate. Nu plăti deci răul cu rău, și nici nu răsplăti o datorie rea cu una mai rea… Că mânia dă naștere la ceartă; cearta aduce insulte; insultele, lovituri; loviturile, răni; iar din răni, de multe ori moartea. Să oprim deci chiar de la început acest rău, izgonind din suflete, prin orice mijloc, mânia. Făcând așa, vom putea tăia o dată cu această patimă, care e un fel de rădăcină și izvor, cele mai multe dintre rele. Te-a insultat? Binecuvintează! Te-a lovit? Suferă! Te scuipă și te scocotește om de nimica? Gândește-te că ai fost făcut din pământ și în pământ te vei întoarce!”
Nu există o biruință mai mare decât să-ți învingi mânia. Sfânta Scriptură dă întâietate învingătorului propriei sale mânii, înaintea cuceritorilor de popoare: “Cel încet la mânie e mai de preț decât un viteaz, iar cel ce își stăpânește duhul este mai prețuit decât cuceritorul unei cetăți” (Pilde XVI; 32). Pentru a repurta o victorie asupra acestui păcat, se cuvine să medităm mai des la urmările păgubitoare pe care le produce asupra propriei persoane. Nicio decizie importantă nu trebuie luată în momente de tulburare sufletească, întrucât mânia nu este un sfetnic înțelept și, ca atare, tot ce ȋntreprindem atunci este lipsit de chibzuință. Chiar și cei mai merituoși oameni pot face greșeli pe fondul mâniei, dar nu e niciodată prea târziu pentru a îndrepta o eroare de comportament. Important este să recurgem la acea schimbare în momentul de față. Amânarea nu are ce căuta aici.
Cea mai simplă armă de luptă împotriva mâniei ne-o oferă Sfântul Efrem Sirul: “Cel mai bine este să curmi mânia cu un zâmbet”. De asemenea, Sfântul Vasile cel Mare recomandă: “Te-a insultat cineva când era mânios? Potolește răul prin tăcere!” Ȋnsǎ, pe cât pare de simplu, pe atât de dificil este de dus la îndeplinire. Toți suntem expuși la căderea în acest păcat, însă prin blândețe, prin iubire sinceră și prin iertare, putem readuce pacea și liniștea în raporturile noastre cu semenii. Când simțim în ființa noastră o puternică revărsare de mânie, să ne străduim să tăcem și să ne întoarcem cu gândul la Dumnezeu, rostind în minte orice rugăciune pe care o știm, cum ar fi: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul (păcătoasa)” și mânia va dispărea încet-încet din suflet. Un filosof păgân a spus: “Când te simți iritat, nu vorbi și nu face nimic imediat, ci oprește-te și rostește toate literele alfabetului”. Cu atât mai mult, rugăciunea va conferi sufletelor noastre siguranță și pace. Prin urmare, realizăm, în final, cât de reale sunt următoarele cuvinte: “A-ți învinge mânia, înseamnă a triumfa asupra celui mai mare inamic”.

- Advertisment -

Cele mai populare

Eşalonări pe 12 luni la plata taxelor în contextul pandemiei

Firmele care au obligații fiscale neachitate ulterior declarării stării de urgență (COVID-19) vor putea solicita eșalonarea plății acestor sume pe o perioadă...

Juventus a învins la limită pe teren propriu

Formația italiana Juventus a primit vizita maghiarilor de la Ferencvaros marți seară într-o partidă care a contat pentru...

Liverpool neputincioasă în meciul cu Atalanta

Miercuri seara Liverpool a primit vizita celor de la Atalanta în etapa cu numărul 4 din grupele Ligii...

Credinţă, Dreptate ,Unitate dar mai ales Demnitate!

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE GUVERNUL ROMÂNIEI Către,Guvernul României,Domnule Prim-Ministru, Incidentul petrecut la Constanța în dimineața zilei de...

Comentarii recente