Acasă Locale Stiri Satu Mare Calendar cultural al lunii martie

Calendar cultural al lunii martie

Omagierile din luna martie a oamenilor de cultură debutează tot pe 1 martie când aniversăm 178 de ani de la nașterea marelui povestitor Ion Creangă. ,,Capra cu trei iezi’’, ,,Ivan Turbincă’’ și peripețiile lui Nică a Petrei din ,,Amintiri din copilărie’’ au marcat copilăria unor întregi generații de copii.
În 3 martie este aniversată Ziua Mondială a Scriitorilor. Inițiativa acestei zile festive a aparținut unui grup de scriitori englezi și francezi care în 1921 au fondat o organizație internațională a scriitorilor – International PEN ( PEN = Poets-Essayists-Novelists) pentru a promova prietenia și cooperarea intelectuală a scriitorilor de pretutindeni.
4 martie comemorează 38 de ani de la moartea scriitorului român Alexandru Ivasiuc. A trăit doar 44 de ani, viața fiindu-i curmată brusc in timpul cutremurului din 1977,fiind prins sub daramaturile blocului Scala . Din opera sa literară amintim romanele „Vestibul” (1967), „Păsările” (1973), volumul de nuvele „Corn de vânătoare”, precum și mai multe volume de eseuri publicate sub titlul „Pro Domo”.
8 Martie reprezintă data în care celebrăm femeia în toate ipostazele ei: mamă, soră, iubită sau soție. În această zi doamnele sau domnișoarele sunt răsplătite cu flori și alte mici sau mai mari atenții pentru devotamentul și dăruirea lor. Rădăcinile acestei sărbători se pierd în istorie. Ceea ce sărbătorim noi astăzi este urmarea rezoluției ONU din anul 1977.
Ziua Internațională a Francofoniei se sărbătorește în data de 20 martie în toate țările care au franceza ca limbă oficială, limbă de cultură, de lucru sau de comunicare internațională. Sărbătoarea a fost creată în 1998 pentru a omagia diversitatea țărilor francofone și limba franceză care le leagă. România a intrat în mișcarea francofonă în 1991 cu statutul de observator, iar doi ani mai târziu a devenit membru cu drepturi depline. Țara noastră a preluat președinția Francofoniei în cadrul celui de-al XI-lea Summit desfășurat la București în septembrie 2006 și a deținut această funcție până în octombrie 2008.
Tot pe 20 martie mai sărbătorim Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret, Ziua Internațională a Poeziei, Ziua Internațională de Luptă pentru Eliminarea Discriminării Rasiale și Ziua Internațională a Teatrului.
Luna martie aduce în atenția noastră o seamă de personalități culturale ce într-un fel sau altul și-au legat numele de acest colț de țară. Dintre acestea , îl amintim pe sociologul, redactorului și politicianului maghiar de origine evreiască Jászi Oszkár, de la a cărui naștere se împlinesc 140 ani pe 2 martie. A urmat cursurile Liceului Piarist din localitatea natală, Carei, apoi și-a desăvârșit studiile la Facultatea de Drept de la Budapesta. A emigrat în Statele Unite fiind persecutat politic, în urma criticilor aduse guvernului din vremea sa și a viziunilor liberale pe care le avea. Aici va și deceda, în Oberlin, la 13 februarie 1957.
Lucrarea cea mai cunoscută este ,,Dezintegrarea monarhiei habsburgice’’, apărută în 1929, la Universitatea din Chicago, tradusă de Judith Zinner în 1983 tipărită de Editura Gondola din Budapesta.
Vicariatul Carei a fost încă de la constituirea sa un focar de cultură pe aceste meleaguri. Au funcționat aici George Marchiș, artizanul său, Toma Șorban sau Chiriac Barbul pentru a aminti doar cei mai cunoscuți protopopi.
Printre acești preoți – cărturari s-a numărat și pr. Dr. Felician Bran, fiul preotului Petru Bran, un alt nume cunoscut în cultura sătmăreană.
Dr. Felician Bran s-a născut în 3 martie 1864 în Satu Mare, unde tatăl său era paroh-protopop. A urmat studiile gimnaziale și liceale la Satu Mare, absolvind în 1882, din 1877 copiii familie Bran rămânând orfani de ambii părinți. Între 1883-1887 a urmat teologia la Seminarul Central din Budapesta, fiind hirotonit preot celib la terminarea studiilor. În anul 1889 a primit dispensă de la efectuarea examenului prosinodal, deoarece în același an a obținut și titlul de doctor în teologie. A urmat și cursuri la Academia de Drept Oradea între anii 1888-1889.
A fost protocolist, notar al exactoratului diecezan, examinator protosinodal la Episcopia greco-catolică orădeană, în același timp predând religia și limba română la Liceul Premonstratens din Oradea. În anul școlar 1893/1894 a încercat să reînființeze Societatea de leptură a tinerilor orădeni, desființată de autoritățile vremii. Ajutat de elevul Alexandru Breban, viitorul canonic și om politic, precum și de Moise Neș, vicerectorul seminarului orădean, va reuși pentru scurt reînchegarea asociației tinerești. Au editat chiar și o revistă umoristică manuscrisă „Fluturele”. Nefiind aprobat statutul de autoritățile excesiv de vigilente, societatea a fost nevoită să se autodizolve.
După experiența la catedra orădeană, a fost mutat ca paroh la Carei, unde a funcționat de la sfârșitul anului 1896 până la ieșirea sa prematură la pensie din 1904. Aici va îndeplini și funcțiile de asesor consistorial și arhidiacon al părilor sătmărene, în această ultimă calitate a primit și președinția „Reuniunii învățătorilor greco-catolici” din Arhidiaconatul Sătmarului ce avea sediul la Carei.
Activitatea intensă la Asociațiunea „Astra” i-a fost răsplătită cu alegerea sa în comitetul de conducere a despărțământului Sătmar-Ugocea încă de la înființarea acestuia.
Pr. Dr. Felician Bran s-a remarcat ca unul dintre cei mai buni cunoscători ai canoanelor orientale. Lucrările sale au fost foarte apreciate, pentru „Dreptul Canonic Oriental” (Lugoj, 1929) fiind chiar felicitat de către conducerea Institutului pentru Studii Orientale din Roma. A avut preocupări bibliografice, realizând în 1891 „Bibliografia ziarelor bisericești române”.
În 1917 îl regăsim la Lugoj, ca profesor de teologie și asesor consistorial al Episcopiei greco-catolice, având deja titlul de arhidiacon emerit.
A trecut la cele veșnice în 12 februarie 1939 în Lugoj.
În data de 6 martie se împlinesc 125 de ani de la nașterea preotului militar ortodox careiean, Ignatie Borza. După studiile liceale de la Beiuș, a urmat teologia la Oradea. Din 1929 a slujit în localitatea natală, Carei. Peste câțiva ani va face parte din comitetul vicearhidiaconal Satu Mare. A fost președinte al comitetului școlii elementare de stat din Carei, predând teologia ortodoxă la Liceul „Vasile Lucaciu”.
Foarte activ pe tărâm cultural a fost membru pe viață al Astrei. După Diktatul de la Viena a fost arestat de trupele horthyste, fiind apoi obligat să treacă în teritoriile românești neocupate.
A repausat în 23 aprilie 1946, fiind înmormântat la Carei.

La 16 martie se împlinesc 197 de ani de la nașterea teologului Teodor Kovary (Chioreanul). Acesta s-a născut în 16 martie 1818 la Portița într-o familie de țărani, tatăl lui se pare că provenea dintr-o veche familie nobiliară românească, Pop de Mesteacăn, originară din părțile Chioarului, înnobilată sub principele George Rakoczi.
A urmat școala primară și primele trei clase gimnaziale la Carei. În 1938 a absolvit liceul la Oradea, iar în 1942, teologia la Budapesta. A fost hirotonit ca preot celib de episcopul Vasile Erdelyi în 3 septembrie 1843. În același an este numit profesor la clasa I gramaticală la Beiuș. În 1851 este promovat profesor titular definitiv de limba și literatura greacă și științe la același liceu beiușan. A fost apoi promovat ca director provizor, iar din 1862 devine director titular la cunoscuta instituție din Beiuș, post pe care îl va deține până în 1877, când a plecat la Oradea. În perioada cât a fost director la liceul din Beiuș, concomitent a fost și protopop și canonic onorific, titlu obținut în 1865. În 26 august 1871 devine canonic titular al Episcopiei Unite Oradea, iar din 1881 până în 1893 prepozit și vicar general episcopal.
Problema cultivării limbii și literaturii române a fost o preocupare constantă pentru Theodor Kovari (Chioreanul). Pentru bunul mers al școlii românești din părțile Beiușului a purtat corespondență cu Timotei Cipariu.
Înclinația sa pentru limbile străine, desăvârșită pe băncile școlilor, s-a materializat în „Dicționar latin-român-maghiar-german”, lucrare rămasă din păcate în manuscris. A avut și preocupări istoriografice dovedite în articolul „Document istoric de la G. Rakoczy” (1861).
I-au apărut în programele liceului beiușan unde a predat și a cărui destine le-a condus o perioadă, printre care „Dumnezeu și natura”, publicat în Anuarul 1855/1856.
În „Foaie pentru minte, inimă și literatură” a publicat un studiul „Anulu julianu si gregorianu (seau calendariulu vechu si nou” referitor la originea și evoluția calendarului, susținând adoptarea de către români a calendarului gregorian. A fost o personalitate respectată în epocă, dovadă fiind numărul dedicat lui de revista „Familia” în 1867, pe vremea când aceasta apărea la Pesta.
A trecut la cele veșnice în 22 februarie 1906 în Oradea, ca prepozit, examinator prosinodal și asesor consistorial, lăsând studențimii române unite o fundație ce valora aproximativ 12.000 de coroane (suma de 9418 coroane și acțiuni la bănci în valoare de 2300 coroane).

Prof. univ. Ioan Chindris s-a născut la 21 martie 1938, în satul Sânmiclăuș, jud. Satu Mare.
A urmat gimnaziul și Liceul „Vasile Lucaciu”Carei, jud. Satu Mare în perioada 1948–1955. A continuat studiile la Facultatea de Istorie și Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, secția Filologie, între 1957–1962.
A urmat specializările postuniversitare:– doctor în filologie 1977, cu teza interdisciplinară (istorie – filologie) Modalități pașoptiste în cultura românească. Ideologia istorică a lui Alexandru Papiu Ilarian: doctor în istorie, prin echivalare, în urma reanalizării tezei de doctorat la Ministerul Învățământului, 1994.
A lucrat la Studioul de Radioteleviziune Cluj, 1962–1985, redactor cultural, realizatorul emisiunilor de istorie și istoria culturii, la Institutul de Istorie “George Bariț” Cluj-Napoca, din 1985 și până în 2008, cercetător principal gradul I la sectorul de istorie modernă,apoi la Biblioteca Academiei Române din Cluj de la 1 noiembrie 2005, cercetător principal gradul I și director al bibliotecii.
Este un recunoscut cercetător al istoriei culturii, cu accent asupra fenomenului cultural ardelean în secolele XVIII și XIX; cercetător al Revoluției de la 1848 din Transilvania, fiind autor și rdinal a peste 50 de volume de istorie, istorie literară și literatură (sinteze, contribuții, editări de documente istorice și literare, îngrijiri de ediții critice etc.).
Este profesor-atașat al Universității din Memphis, S.U.A., Departamentul de istorie.
De-a lungul timpului a fost recompensat cu numeroase distincții și premii: Ordinul „Meritul Cultural” în grad de cavaler pentru realizări în domeniul științific (Decret nr. 240/7.04.2010, Brevet MC nr. 60, nr. Crt. 95586), Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române pe anul 1976, pentru corpusul de documente epistolare “George Bariț și contemporanii săi” (vol. III), medalia jubiliară „Anul Creștin 2000”, acordată de Scaunul Apostolic de la Roma în anul 2001, pentru coordonarea și realizarea lucrării Biblia de la Blaj 1795. Ediție jubiliară, Roma, 2000, Premiul de excelență al Fundației Naționale pentru Știință și Artă pe anul 2008, pentru coordonarea ediției princeps a Bibliei Vulgata, tradusă de episcopul Petru Pavel Aron. A fost declarat Cetățean de onoare al municipiului Blaj, în 1998, pentru lucrările dedicate fenomenului cultural Școala Ardeleană. A primit Diploma de excelență din partea Primăriei municipiului Blaj, în anul 2007,„în semn de aleasă prețuire și recunoștință pentru întreaga activitate depusă în slujba istoriei Blajului” și Diploma omagială „Cardinal Iuliu Hossu” și Medalia jubiliară „150 de ani de la întemeierea Eparhiei de Gherla – Armenopoli” (1853–2003) pentru contribuția însemnată la descoperirea adevărului istoric despre Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.
În 2008 a fost recompensat cu o Diplomă de excelență din partea Bibliotecii Naționale a României, „în semn de recunoștință pentru buna colaborare și sprijinul deosebit acordat proiectelor Bibliotecii Naționale a României” și cu o Diplomă de excelență din partea Bibliotecii Naționale a României, în 2010, „pentru contribuția deosebită la dezvoltarea cercetării științifice în biblioteci”. În același an îi este conferită o Diplomă aniversară din partea Bibliotecii Naționale a României, „în semn de adâncă recunoștință pentru susținerea instituției noastre”. În 2005 este recompensat cu o Diplomă de excelență din partea Societății Culturale „Pro Maramureș – Dragoș-Vodă”, la împlinirea a 10 ani de activitate, „pentru fidelitatea cu care slujește spiritualitatea Maramureșului voievodal și promovarea valorilor în cultura română și universală”, iar în 2010, cu o Diplomă de excelență din partea Societății Culturale „Pro Maramureș – Dragoș-Vodă”, „pentru excepționala contribuție științifică adusă la promovarea și îmbogățirea patrimoniului cultural maramureșean”. În 1999 i se conferă o Diplomă de excelență din partea Societății „ASTRA”, Despărțământul „Timotei Cipariu” Blaj, „pentru contribuția deosebită adusă la propășirea idealurilor naționale ale ASTREI și pentru întreaga contribuție la activitatea Despărțământului ASTRA „Timotei Cipariu” Blaj.
Din 1999 este Membru de onoare al Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român de la Sibiu.
A făcut parte din colectivul de cercetare al Institutului de Istorie “George Bariț” din Cluj Napoca, de care s-a despărțit pentru a conduce destinele altei instituții prestigioase clujene, filiala Cluj Napoca a Bibliotecii Academiei.

Prepozitul Ioan Buteanu s-a născut în 25 martie 1848 la Carei. A făcut studii teologice la Oradea și la Budapesta. În 1882 și-a luat examenul de capacitate. A început cariera didactică în 1871 la Beiuș, unde a fost profesor, iar în perioada 1889 -1907 a fost director. În 1907 trece la Oradea ca director al preparandiei până în 1914. A mai deținut și funcțiile de protopop de Beiuș și arhidiacon onorific, apoi canonic și prepozit al Capitolului Catedral din Oradea. În 1905 a fost ales deputat de Beiuș în Parlamentul de la Budapesta.
Concomitent a avut o activitate cultural literară prodigioasă. Ioan Buteanu a fost un publicist prezent în ziarele epocii. Amintim aici articolele: „Despre u final și înjumătățit” (în Anuarul liceului din Beiuș pe anul 1875/1876) și „Păreri despre propunerea limbilor străine” (în Anuarul Liceului din Beiuș 1876/1877.
A fost un harnic scriitor și autor de manuale, dintre care au fost publicate: „Istoria literaturii maghiare după Toldy”, Gherla 1885, „Gramatica limbei române”, Gherla 1877, „Sistema divizibiltății numerilor”, Beiuș 1901, și Monografia „Stâna de Vale”, 1887. Colegiul Tehnic Iuliu Maniu adăpostește bustul său pe holul din fața bibliotecii.

În 25 martie se împlinesc 75 de ani de la nașterea lui Peter Karcsonyi. El s-a născut în 25 martie 1940 la Budapesta.
În 1956 susține examenul de bacalaureat în Carei, în 1959 este licențiat în electronică la Timișoara, iar din 1962 în specializarea construcții drumuri și poduri. În 1965 obține și diploma de pedagog. În 1971 profesorul Karácsonyi își ia licența la Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Facultatea de Compoziție și Muzicologie. În 1978 devine dirijor, în 1983 primește titlul de „Profesor evidențiat”, în 1994 este distins cu premiul pentru excelență în cultură. iar în 2005 este distins, post mortem, cu premiul Pro-Urbe al municipiului Carei. A creat fenomenul musical Castelanii. În cei 40 de ani de existență Castelanii au colaborat cu artiști consacrați precum: Adrian Romcescu, Alexandru Cadian, Angela Similea, Aurelian Andreescu, Bródy János, Margareta Pâslaru, Christel Ungar, Corina Chiriac, Cornel Constantiniu, Dan Spătaru, Dida Drăgan, Dorin Anastasiu, Florin Piersic, Freddy Staufer, Harangozó Teréz, Kiss Éva, Koós János, Mihaela Mihai, Mihaela Runceanu, Mihai Constantinescu, Mirabela Dauer, Mircea Drăgan, Olimpia Panciu, Poór Péter, Ricky Dandel, Szeles Anna. Repertoriul formației a cuprins piese ale unor compozitori celebri: Aurel Giroveanu, Adalbert Winkler, Dan Adrian, Dan Beizadea, Dinu Giurgiu, Ely Roman, Gelu Solomonescu, Horea Moculescu, Ion Vasilescu, Ionel Tudor, Liviu Borlan, Marius Țeicu, Nicolae Kirculescu, Radu Șerban, Temistocle Popa, Jolt Kerestely. Talentul, șarmul, capacitatea inventivă, tenacitatea, simțul organizatoric, spiritul de dăruire și de sacrificiu de care a dat dovadă în întreaga s-a activitatea au condus la succesele obținute de Castelanii, de formațiile Castelanii Pitici, Castelanii Mici, Castelanii Juniori, Castelanii Seniori, și de sateliții acestora, Dianos II, Tinerețea Grup-5.
În 1984, 1 decembrie apare primul disc al formației Castelanii mici. Discul pe vinil „De la primii ghiocei” este editat în 38.000 de exemplare la singura casă de discuri a acelor timpuri, Electrecord București. Confirmare a noii generații, conține 13 melodii scrise de compozitori ca: Aurel Giroveanu, Jolt Kerestely, Gelu Solomonescu, dar și careienii Puiu Bărnuțiu sen., Ferenc Kővari, Liana Godea. Piesele sunt interpretate de soliști careieni. În 1987 Castelanii mici atrag din nou atenția cu două discuri: De la primii ghiocei, reeditat în 25.000 de exemplare, și noul disc Bună dimineața copilărie, editat în 40.000 exemplare. Acesta din urmă conține 14 melodii compuse de Aurel Giroveanu, Jolt Kerestely, Dinu Giurgiu, Liviu Borlan, Temistocle Popa, Ionel Tudor și de careienii Godea Liana (3 piese), Ferenc Kővári, și Endre Deák. Grupul vocal al Castelanilor Mici este acompaniat, ca și la primul disc, de o formație de studio a Radio-Televiziunii Române. Trebuie subliniat faptul că în acea perioadă Casa Pionierilor și Șoimilor Patriei din Carei a fost singura instituție de acest gen care a editat vreun disc. În 20 octombrie 2001 se stinge prematur din viață la vârsta de 62 de ani.

În 27 martie comemorăm 133 ani de la moartea lui Iustin Popfiu. S-a născut în 23 octombrie 1841 la Dijir (jud. Bihor), într-o familie originară din Lipău. Își începe studiile la școlile primare din Baia Mare și Carei. Va continua la Liceul Premostratens din Oradea, unde a avut și primele încercări literare, editând revistele Deșteaptă-te române și Musa Crișană. A început studiul teologiei în 1859 la Seminarul latin din Oradea, de unde, recomandat de ep. Vasile Erdelyi, anul următor va continua la Institutul Sf. Barbara din Viena. Aici a colaborat la revista manuscrisă scoasă de George Marchiș, Armonia. Tot aici s-a numărat printre fondatorii „Societății bisericești literare”, fiind notar, secretar, apoi președintele acesteia. S-a numărat printre clericii români care au colaboart la traducerea cărții Fabiola sau Biserica catacombelor a cardinalui Nic. Wiseman. În perioada vieneză a publicat în „Almanahul lui Mendlich” Biografia episcopului Iosif Papp-Szilagyi, urmată de Biografia mitropolitului Alexandru Sterca Șuluțiu.
Este hirotonit preot celib la Oradea în 1 noiembrie 1863, ocupând în cadrul diecezei greco-catolice de aici mai multe funcții: arhivar, ceremoniar, asesor și notar consistorial. În 1863 va trece profesor de limba și literatura română și religie la Seminarul Premonstratens orădean. Din 1874 a devenit profesor de liturgică a Seminarului latin și vice-rector la Seminarul român unit. A elaborat manualul de Istoria literaturii române, foarte mult folosit în epocă. În 1870 i-a apărut volumul Poezia și proza, stârnind polemica lui Titu Maiorescu. Cartea de rugăciuni Momente cerești în exilul pământesc i-a apărut în 1877. În 1885 îi apare postum cartea Predici pe duminici. A colaborat cu Foaie pentru minte, inimă și literatură, Sionul românesc, Familia, Aurora română, Concordia, Foaia Societății pentru cultură și literatură română în Bucovina, Predicatorul sătmărean român. S/a aflat în corespondență cu George Barițiu. A susținut mai multe conferințe sub auspiciile Astrei: 1868 la Gherla – Memoria lui Andrei Mureșianu, în 1869 la Șomcuta Mare – Despre limbă ca conservatoare a naționalității și în 1870 la Năsăud – Necesitatea culturei naționale, primul discurs susținut la Cluj în 1867, O privire fugitivă peste literatura română și lipsa unei istorii critice a literaturii române, fiind valorificat editorial în partea a II-a a volumului de poezii din 1870. A condus destinele Societății de lectură orădene din 16 octombrie 1864 până în 1871, impulsionându-i activitatea, ieșind în public prin organizarea de șezători literare. În perioada 1868-1871 a reușit editarea revistei Amvonul adresată cititorilor români atât de confesiune greco-catolică, cât și ortodoxă. Se cuvine a menționa faptul că revista apărea în 1300 de exemplare, un fapt de excepție al acelor vremuri. S-a stins din viață la 27 martie 1882, fiind înmormântat în cimitirul bisericii din Leta Mare, unde a păstorit ultimii doi ani din viață.

Profesoara Maria Bertiean s-a născut la 31 martie 1942 la Simeria (Hunedoara), în timpul refugiului părinților săi Gheorghe și Gaftia Mateș din Ianculesti.
În anul 1945 se întoarce împreună cu părinții și frații săi în localitatea Ianculești (Carei). Urmează cursurile școlii elementare în Ianculești, unde i-a avut ca dascăl pe celebrii învățători soții Alexe. Dornică de învățătură se înscrie la Liceul „Vasile Lucaciu” din Carei, pe care îl absolvă în anul 1960. În toamna aceluiași an o întâlnim la facultatea de Matematică din cadrul Institutului Pedagogic de 3 ani din Cluj-Napoca pe care o termină în anul 1963, opținând calificarea de profesoară de matematică.
Este repartizată ca profesoară la Școala Generală Ianculești în toamna anului 1963. Paralel cu desfășurarea activității de dascăl, urmează la fără frecvență Facultatea de Matematică din cadrul Universității ,,Babeș –Bolyai” din Cluj-Napoca pe care o termină în anul 1967, luându-și licența ca profesoară și pentru clasele liceale. În 1974 – 1976 este numită directoare la școala unde își desfășura activitatea pe post rămas vacant în urma promovării satului său ca director la Casa Pionierilor Carei. În 1976 a trecut la Liceul Pedagogic din Carei, iar după desființarea lui, la Liceul Agroindustrial Carei. În cele din urmă s-a titularizat la Școala Generală nr.1 Carei, de unde în anul 1999 a ieșit la pensie. Încă în facultate, la Cluj, se căsătorește cu prof.Bertiean Mihai și ajung amândoi profesori la Școala Generală din Ianculești. Împreună au 4 copii, care au absolvit diferite facultăți, primii doi în prezent sunt în Canada, iar cele două fete gemene, în Carei.
Pentru rezultatele deosebit de bune a fost premiată de mai multe ori, obținând gradații de merit. Pe lângă activitatea didactică a desfășurat activități educative deosebite la școlile unde a funcționat. A organizat și desfășurat expediții pionierești în Munții Apuseni cu tema „Pe urmele lui Avram Iancu”, în nordul Moldovei la mănăstirile istorice cu tema „Mărturii ce dăinuie și vor dăinui mereu”. Cu elevele Liceului Pedagogic a organizat mai multe excursii cu autocarul în Munșii Apuseni, în Oaș și Maramureș, vizitând locuri istorice.
Pe linie didactică a obținut rezultate foarte bune, unii dintre foștii ei elevi unii sunt azi masteranzi la matematică la universități celebre din occident, iar alții predau matematică la colegii celebre. După pensionare, împreună cu soțul ei, a desfășurat activități culturale la diferite ocazii, dintre care amintim „Zilele Iancului”, la Ianculești, aflate azi la cea de a 14-a ediție, „Comemorarea morții lui Avram Iancu”, la a 6-a ediție.
A realizat monografia satului Ianculești publicată cu titlul „Ianculești – Un sat de moți în Câmpia Careiului” (în colaborare cu soțul, Mihai Bertian). Pentru întreaga activitate desfășurată și în perioada de pensie a fost răsplătită cu diplome și premii din partea Consiliului Județean Satu Mare și Primăria municipiului Carei. A fost președinta asociației Refugiaților din orașul Carei și membru al Asociației ,,UNIREA 2009”. La 72 de ani a decedat suferind de o boală nemiloasă în 2013.
AnaMaria Roman

- Advertisment -

Cele mai populare

„Nu pot înțelege blazarea!” Interviu cu Părintele Protosinghel Teofan Popescu

În anii `90, o mână de studenți lipsiți de mijloace materiale, dar având credință și dragoste de neam, au înființat ASCOR-ul București...

Modificarea privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19

Guvernul urmează să adopte în şedinţa de miercuri un proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea HG 1031/2020 privind aprobarea Strategiei de...

Discursul de adio al lui Donald Trump

Preşedintele în exerciţiu Donald Trump a declarat marți, în discursul său de adio, că a dus cele mai grele bătălii în timpul...

Suportă orice necaz având nădejde

Încercarea sufletului cu diferite necazuri se face cu îngăduința lui Dumnezeu, ca să se arate tuturor sufletele care iubesc cu adevărat pe...

Comentarii recente