AcasăPoliticaCamera Deputaților aprobă legea privind administrarea infrastructurii digitale publice și crearea Platformei...

Camera Deputaților aprobă legea privind administrarea infrastructurii digitale publice și crearea Platformei Naționale a Infrastructurii Digitale

Camera Deputaților a adoptat miercuri proiectul de lege care reglementează evidența, administrarea și securitatea infrastructurii digitale publice, precum și înființarea Platformei Naționale a Infrastructurii Digitale Publice (PNIDP).
Actul normativ stabilește cadrul juridic pentru gestionarea resurselor digitale ale statului — de la domenii și site-uri instituționale, până la baze de date, aplicații software, licențe, cod sursă, API-uri și echipamente hardware utilizate de instituțiile publice.
PNIDP va fi administrată de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) și va funcționa ca un sistem informatic de interes național, având rolul de a centraliza și coordona infrastructura digitală publică.

Conform amendamentelor adoptate:

  • Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) va asigura infrastructura și comunicațiile necesare funcționării platformei.
  • Serviciul Român de Informații (SRI) va asigura securitatea cibernetică a PNIDP, în conformitate cu legislația în vigoare.
  • Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) va putea stabili cerințe specifice de securitate și va monitoriza respectarea acestora.

În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii, instituțiile implicate vor stabili mecanismele de cooperare printr-un ordin comun publicat în Monitorul Oficial.
Camera Deputaților a fost for decizional.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare