Acasă Locale Stiri Satu Mare Când se vor dubla alocațiile copiilor?

Când se vor dubla alocațiile copiilor?

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că Guvernul va proroga termenul de aplicare a legii care prevede dublarea alocaţiei pentru copii.

Premierul Ludovic Orban a declarat, la Ateneul Roman, că în ședința de Guvern de joi, Executivul va proroga termenul de intrare în vigoare a legii privind dublarea alocațiilor copiilor. „Vom proroga pana la primul moment cand putem face rectificarea bugetara, anume 1 iulie”, a zis premierul. „Cum vom creste alocatiile vom vedea in functie de cum evolueaza economia”, a declarat Orban.

„Ştiţi foarte bine că săptămâna trecută, după analiza pe care am făcut-o cu preşedintele României asupra acestui subiect, am anunţat lucrul ăsta, că preşedintele va promulga şi că noi, deşi dorim creşterea alocaţiei – de altfel alocaţia a şi crescut anul ăsta ca urmare a legii iniţiate de colegul nostru Sighiartău, indexată cu rata inflaţiei – deci noi ne dorim creşterea alocaţiilor, numai că intrarea în vigoare a legii este ulterioară Legii bugetului de stat. În Legea de bugetului de stat nu am cuprins sumele necesare, care sunt destul de mari, sunt peste 6 miliarde de lei, pentru a putea susţine această măsură şi, de altfel, nici nu avem voie, constituţional şi legal, să generăm cheltuieli fără să existe sursă în Legea bugetului de stat.

Ca atare, vom proroga termenul de intrare în vigoare până la primul moment în care putem face rectificarea bugetară, şi anume, după data de 1 iulie”, a declarat Ludovic Orban la plecarea de la evenimentul dedicat Zilei Culturii organizat la Ateneul Român, întrebat dacă Guvernul va proroga termenul în şedinţa de joi.

- Advertisment -

Cele mai populare

Dragoste dincolo de moarte,in politica

Mai mulți locuitori din Deveselu s-au dus, după închiderea urnelor, la mormântul lui Ion Aliman, primarul PSD care a primit cele mai...

Imunitatea la copii,toamna

Imunitatea se dezvoltă în timp, prin urmare, cu cât suntem mai expuși factorilor de mediu, cu atât sistemul nostru imunitar se dezvoltă...

Kereskenyi Gabor câștigă încă un mandat la primărie

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor a câştigat detaşat alegerile locale de duminică, cu peste 18.000 de voturi, fiind urmat de candidatul...

România tratată cu dispreț.De ce?!

Uniunea Europeană dă încă o dată dovadă că România este considerată o țară de mâna a III-a, o piață de desfacere și...

Comentarii recente